DOCUMENT. Se schimbă iar buletinele?! Surpriză totală pentru români. Ce vor putea face de acum înainte

Schimbarea numelui la cerere va putea fi făcută în mai multe situații, iar lista necesară de acte va fi modificată conform unui proiect legislativ adoptat de Executiv. Acest proiect de lege adaugă și noi condiții în care o persoană poate solicita schimbarea numelui.

În afara acestui proiect, se poate în continuare solicita schimbarea numelui când acesta este ridicol ori vulgar, dacă se dorește întoarcerea la numele de dinaintea căsătoriei sau atunci când se dorește oficializarea unui pseudonim, transmite avocatnet.ro.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.

Cu toate acestea, noul proiect adoptat de Executiv aduce noi condiții în care se poate solicita acest lucru și modifică lista actelor necesare. Concret, se va putea solicita autorităților schimbarea numelui și în cazul în care:

– persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial;

– persoana are numele schimbat în străinătate și nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu pașaportul/ actul de identitate emis de autoritățile străine;

– în urma divorțului, un fost soț păstrează numele de familie purtat în căsătorie și dorește un nume purtat anterior căsătoriei sau numele dobândit la naștere;

– părintele căruia i-a fost încredințat un minor în urma divorțului solicită ca acesta să-i poarte numele de familie dobândit ca urmare a încheierii unei noi căsătorii, cu consimțământul soțului și al celuilalt părinte al minorului, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă.

Acestea se adaugă celor deja existente în legislația actuală:

– când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

– când numele folosit de o persoană, în exercitarea profesiei, este mai cunoscut decât cel din actul de identitate;

– când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

– când persoana are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, și dorește schimbarea acestuia;

– când o persoană poartă un nume de familie de proveniență străină și solicita sa poarte un nume românesc;

– când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește sa revină la numele dobândit la naștere;

– când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;

– când persoana solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiației ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;

– când soții au convenit, cu ocazia încheierii căsătoriei, să poarte numele de familie reunite și ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naștere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;

– când persoana face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieții, nu exista altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

– când prenumele purtat este specific sexului opus;

– când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicita sa poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia.

Legislația în vigoare mai permite schimbarea numelui și în următoarele situații:

– când o persoană a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume;

– când căsătoria a încetat prin moartea unuia dintre soți, iar soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere;

– când, în urma divorțului, un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea, desfăcută prin divorț și dorește să poarte numele dobândit la naștere;

– când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie dobândit la naștere;

– când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare, cu consimțământul fostului soț, dat în forma autentică;

– când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;

– când s-a desfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și, în urma desfacerii adopției, persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopție;

– când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției.

Practic, proiectul introduce în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevederile legate de schimbarea pe cale administrativă a numelor, prevederi conținute de legislația specifică, respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 41/2003, care va fi abrogată după ce proiectul va intra în vigoare.

Ce acte vor fi necesare conform proiectului legislativ

– actul de identitate și certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, original și fotocopie; originalul documentelor se restituie solicitantului;

– un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;

– dacă este cazul, consimțământul persoanei al cărei nume se solicită a fi purtat, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă;

– dacă este cazul, încuviințarea instanței de tutelă;

– certificat de cazier judiciar (pentru cei cu vârsta de peste 14 ani);

– orice alte documente pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale;

– procură specială și copia actului de identitate al împuternicitului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin împuternicit cu procură specială.

Cererea de schimbare a numelui împreună cu toate actele necesare se vor depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria localității în a cărei rază își are domiciliul solicitantul sau a avut ultimul domiciliu, în cazul cetățenilor români domiciliați în străinătate.

Aceste modificări vor intra în vigoare odată ce proiectul este aprobat de Parlament și va fi publicat în Monitorul Oficial, mai menționează avocatnet.ro.