Începând chiar de astăzi, 6 august, anumiţi români pot beneficia de o reducere a vârstei de pensionare. Legea promulgată de preşedintele Iohannis îşi produce de acum efectele. Cine se poate bucura de modificarea legislativă?
Joi, 6 august, intră în vigoare o lege extrem de importantă pentru toţi pensionarii din România. La începutul acestei săptămâni, preşedintele Iohannis a promulgat legea care prevede că locuitorii anumitor oraşe din România pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare.
Mai exact, este vorba despre românii care au locuit cel puţin 30 de ani în anumite localităţi foarte poluate. Ei se pot pensiona cu doi ani mai devreme, fără a primi vreo penalizare.
Actul normativ modifică art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a fost iniţiat de senatorul PSD Cornel Resmeriţă.
Care sunt oraşele ai căror locuitori pot beneficia de această modificare legislativă?
“Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, se arată în textul articolului de modificare a legii.
Respectivul alineat (4) priveşte penalizarea persoanei care se pensionează mai devreme „(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1”, se arată în legea pensiilor.
Puteţi consulta legea în integralitate accesând acest link.