Documentele privind litigiul Roșia Montana ar putea fi desecretizate de Guvern (SURSE)

marcel ciolacu

SURSA FOTO: Facebook, captură ecran

Documentele privind litigiul Roșia Montana ar putea fi desecretizate, vineri, de către Executivul de la București, spun surse guvernamentale apropiate acestei chestiuni. Prim-ministrul Marcel Ciolacu vrea ca românii să vadă cine este adevăratul vinovat.

Documentele privind litigiul Roșia Montana ar putea fi desecretizate de Guvern

UPDATE

În cursul zilei de joi, 7 februarie, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că s-a constituit un nucleu din 15 juriști de la Ministerul de Finanțe și de SGG.

Aceștia urmează să gestioneze litigiile în care este implicat statul român.

Pe fond, Mihai Constantin a dat detalii și cu privire la litigiul Roșia Montană. Decizia în acest va fi dată vineri sau luna viitoare.

”Este un subiect de mare interes public care mă hazardez să spun, ne-a luat cumva prin surprindere pe mai mulţi dintre noi, deşi o estimare a deciziei pe care o aşteptăm era încă de anul trecut şi într-adevăr e posibil să avem ceva până în 10 februarie, fiind sâmbătă bănuiesc că mâine putem afla. (..) dar de asemenea o marjă lărgită a comunicării acestei decizii ar putea să se extindă până în luna martie”, a spus Mihai Constantin.

De asemenea, acesta a mai spus că Executivul de la București este pregătit pentru a primi decizia în mod oficial. Acest lucru se va întâmpla, totuși, când Curtea de Arbitraj va decide să o comunice.

”(…) prin ordonanţă de urgenţă astăzi s-a constituit la nivel guvernamental, la nivel de Minister de Finanţe şi la nivel de Secretariat General al Guvernului, un nucleu format din 15 persoane, jurişti, care trebuie să gestioneze toate informaţiile pe care le pot avea alte ministere sau entităţi ale statului cu privire la litigiile în desfăşurare sau în viitor ale statului român, similare cu cele Roşia Montană sau Pfizer”, a mai spus acesta.

La întrebarea privind proveniența celor 15 juriști, Mihai Constantin a explicat că 10 dintre aceștia sunt membri ai Ministerului Finanțelor și s-au ocupat și în trecut de aceste litigii.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a menționat că cei 10 juriști din Ministerul Finanțelor beneficiază de o creștere salarială pentru a compensa efortul suplimentar și pentru a încuraja performanța profesională.

În plus față de aceștia, se adaugă alți 5 juriști angajați în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Acesta a menționat că oficial România nu a primit informații despre suma despăgubirilor în cazul Roșia Montană. După o astfel de decizie, cele două părți implicate în litigiu vor conveni asupra unui calendar pentru acordarea despăgubirilor.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Documentele privind litigiul Roșia Montană ar putea să fie desecretizate de către Executiv, arată surse guvernamentale apropiate acestei chestiuni. De altfel, prim-ministrul Marcel Ciolacu a precizat că toate aceste documente vor fi făcute publice. Pe fond, șeful Executivului de la București spune că dorește ca, prin acest demers, românii să știe cine sunt cei care au greșit în această chestiune.

Așadar, în cursul săptămânii trecute a fost aprobat un Memorandum referitor la aprobarea împuternicirii Ministerului Finanțelor pentru a contracta servicii de asistență juridică și reprezentare.

Președintele Partidului Social Democrat (PSD) a mai spus că va veni cu o decizie în ceea ce privește Roșia Montană până pe 10 februarie. De altfel, el a mai spus că s-a obișnuit ca toate acuzațiile să i se aducă lui, același scenariu întâmplându-se și în ceea ce privește procesul cu Pfizer.

”Vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă”, a spus el.

Dacian Cioloș, principalul vinovat

Social-democrații sunt de părere că fostul prim-ministru Dacian Cioloș se face principalul vinovat de această situație. De altfel, ei consideră că la fel de vinovat este și Ludovic Orban.

El a fost cel care, atunci când era premier, a dispus reluarea procedurii de înscriere la UNESCO. Decizia s-a a fost în contradicție cu decizia fostului Guvern PSD.

Acesta solicitase întreruperea procesului până la soluționarea litigiului.

Dacian Cioloș/SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Dacian Cioloș aruncă vina pe PSD

De cealaltă parte, fostul prim-ministru și actual europarlamentar REPER, Dacian Cioloș, a venit cu un răspuns la acuzațiile PSD. În cursul zilei de luni, 5 februarie, el a precizat că PSD a preferat să-l apere pe Victor Ponta pentru prejudiciile Roșia Montana.

De altfel, el spune că singurul vinovat pentru dezastrul de acolo este Victor Ponta.

” (…)a ales să îl apere pe Ponta pentru prejudiciile şi dezastrul Roşia Montană, unde orice om de bun-simţ vede în documente că este singurul vinovat, şi să se scufunde împreună cu el”, spune el.

Nu în ultimul rând, a mai spus că Roșia Montana este o afacere a social-democraților. Pe fond, i-a acuzat pe cei din PSD că vor să câștige bani indiferent de finalul acestui proces.

”Marcel Ciolacu să îl sune de urgenţă pe consilierul său actual, Victor Ponta, sau pe fostul său şef de partid, acelaşi Victor Ponta, şi să explice de ce mereu şi mereu trebuie să plătească românii în locul lor”, mai spune fostul premier.