Este vorba despre nota de fundamentare privind aducerea în țară a unui condamnat definitiv cu bani de la Sebastian Ghiță.

„Până acum, din momentul în care au venit toate dezvăluirile în subiectul acțiunii operative de aducere în țară a condamnatului de la acea vreme, Nicolae Popa, au existat date care au fost oferite opiniei publice prin intermediul Antenei 3. Exclusivitatea este că nimeni nu a văzut acest document. Această notă de fundamentare a stat la baza aducerii în țară a lui Nicoae Popa, sub coordonarea directă a doamnei Kovesi. După cum se vede în acest document, este semnătura doamnei Kovesi. Ea spunea că nu a fost implicată niciodată. Este și semnătura domnului Coldea”, a declarat Adina Anghelescu la Antena 3.

Ce e foarte interesant e că această notă de fundamentare e deschiderea către achiziționarea unui avion particular. Știut fiind până atunci că extrădații se aduceau în țară cu avion de linie, aici se pare că aveau nevoie de un avion particular. De ce? Pentru că se apreciază că în situația alegerii unor curse comerciale de linie poate exista probabilitatea respingerii solicitărilor de tranzit sau refuzul comandanților aeronavelor implicate de a îmbarca și transporta un deținut. Aberant! Nu am văzut până acum vreun comandant de aeronavă să spună stop că pe ăsta nu-l iau”, a mai adăugat Adina Anghelescu.

content-image

content-image

content-image