Raed Arafat vine cu noi precizări legate de documentul care a pus întreaga lume pe jar. Șeful DSU a vorbit despre certificatul de vaccinare, dar și despre ce repercusiuni ar putea avea impunerea unui astfel de document.
Raed Arafat a declarat că nu este atât de deschis în fața oportunității unui certificat de vaccinare care ar urma să permită mobilitatea călătorilor.
Șeful DSU este de părere că dacă un astfel de document ar fi impus, s-ar crea o discriminare destul de mare între persoanele vaccinate și nevaccinate și de asemenea, ar exista și riscul de apariție al falsurilor. De asemenea, potrivit acestuia, la momentul actual vaccinul anti-covid nu este accesibil tuturor, iar impunerea unei astfel de condiții nu ar fi una foarte bună.
„Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie un certificat de acest gen, automat se creează două grupuri: cei cu certificat de vaccinare, care circulă cum vor, şi cei care nu au certificat, care nu vor circula şi vor avea limitări.
Asta va crea discriminări majore nu doar în Uniunea Europeană. 15 milioane de vaccinaţi pe plan mondial (situaţia curentă a numărului de vaccinări, n.r.) reprezintă o picătură într-un ocean, comparativ cu 7-8 miliarde, cât este populaţia mondială.
Vom avea o situaţie în care o mică parte s-a vaccinat pentru că a avut acces la vaccin, o elită, şi o mare majoritate care, nu că refuză să se vaccineze, dar nu a avut încă acces, nu i-a venit rândul. Un vaccin care nu este accesibil tuturor”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.
Raed Arafat, despre certificatele de vaccinare false
Totodată, șeful DSU a mai subliniat faptul că în cazul în care o persoană nu are acces la vaccinare la momentul în care vrea să călătorească, vor exista probleme mari, mai ales în domeniul turismului.
Raed Arafat consideră că ar putea apărea certificatele de vaccinare false, una foarte prosperă bazată pe discriminare. El a mai menționat că își pune toată baza în UE care ar urma să discute toate aspectele legate de impunerea unui certificat de vaccinare.
„Gândiţi-vă: dacă firma de aviaţie o să spună «nu urcaţi în avion decât vaccinat», însă nu aveţi acces la vaccin, nici dacă doriţi să vă vaccinaţi, asta va crea o problemă foare mare. Mai e un risc pentru turism: să iasă certificatele false de vaccinare.
Orice criză de acest gen creează o piaţă şi piaţa certificatelor false va fi, cred, una foarte prosperă dacă va fi un motiv de discriminare. Mai bine abordăm altfel situaţia. Sunt convins că la nivelul UE se vor discuta toate aceste aspecte”, a spus acesta.
Totodată, Arafat a mai adăugat că această dezbatere pe marginae unui posibil certificat apare în contextul în care vorbim despre un vaccin pe care țara noastră îl obţine foarte greu.
„Știm că, azi (sâmbătă-n.r.), Pfizer a anunţat reducerea cantităţii livrate în Europa (compania a precizat că reducerea temporară este provocată de operaţiuni menite să crească capacitatea de producţie în primăvară, n.r.).
România va primi mai puţin decât i s-a promis, urmând să se revină în februarie la o cifră care să compenseze ce nu primim acum”, a afirmat secretarul de stat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea