Casa de Pensii anunță modificări privind transmiterea certificatului de viață
Casa de Pensii Publice a anunțat modificări importante pentru pensionarii români stabiliți în străinătate, în special referitor la transmiterea certificatului de viață.
În urma intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 la 1 ianuarie, termenul pentru transmiterea acestui document a fost prelungit până la 31 decembrie 2024, pentru a evita dificultăți pentru beneficiarii nerezidenți.
„Având în vedere termenul scurt între intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 și primul termen de transmitere a certificatului de viață de către beneficiarii nerezidenți aflați în plată, precum și semnalele primite din partea beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, pentru a nu face imposibilă sau deosebit de dificilă îndeplinirea obligației de transmitere a certificatului de viață, în temeiul dispozițiilor art. 7 punctul III lit. a) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, dispunem prelungirea termenului până la care se poate transmite primul certificat de viață prevăzut de Legea nr 360/2023, până la data de 31.12.2024. în situația în care plata drepturilor bănești achitate de casele teritoriale de pensii a fost suspendată, se va dispune reluarea plății acestora”, se arată într-un comunicat al Casei de Pensii Bistrița Năsăud.
Pensionarii români care locuiesc în străinătate sunt obligați să transmită certificatul de viață de două ori pe an. Termenele limită pentru trimiterea documentului sunt:
- 31 martie, pentru prima verificare din an;
- 30 septembrie, pentru a doua verificare.
Ce este certificatul de viață și cine îl poate autentifica?
Certificatul de viață este un document care trebuie semnat în fața unei autorități legale din statul în care locuiește beneficiarul. Printre autoritățile care pot certifica acest document se numără:
- instituții de pensii;
- autorități administrative locale;
- oficii consulare;
- notari publici;
- avocați;
- medici de familie;
- asociații de români cu personalitate juridică.
Pentru pensionarii români din Italia, Casa Națională de Pensii a încheiat protocoale cu mai multe instituții, precum INAS, INCA și ITAL – UIL, care pot facilita procesul de certificare.
Modalități de transmitere a certificatului de viață
După completarea și autentificarea certificatului, pensionarii au la dispoziție mai multe metode pentru a-l trimite autorităților din România:
- Format fizic: prin poștă, fax sau curier;
- Format electronic: prin email.
Certificatul de viață poate fi descărcat de pe site-ul oficial al Casei Naționale de Pensii, iar datele de contact pentru trimiterea acestuia se găsesc tot pe platforma CNPP.
Alternativa prin desemnarea unui mandatar
Pentru pensionarii care nu pot trimite personal certificatul, există o metodă alternativă. Ei pot desemna o rudă sau o persoană apropiată din România ca mandatar, printr-o procură specială, care să gestioneze trimiterea certificatului de viață și notificarea autorităților în caz de deces.
Această metodă simplifică procesul pentru pensionarii din străinătate și le oferă o soluție practică în gestionarea documentelor legate de pensie.