Sărutul frățesc socialist sau îmbrățișarea frățească socialistă – se arată în materialul citat anterior – erau o formă specială de salut între oamenii de stat ai țărilor comuniste. Acest act demonstra legătura specială care exista între statele socialiste. Tradiția, potrivit unor specialiști în istoria comunismului, se pare că vine din bucuria regăsirii bolșevicilor după perioade lungi de exil, sau după o lungă campanie de război.
Sărutul frățesc socialist consta dintr-o îmbrățișare, combinată cu o serie de trei pupături zdravene pe obraji. În cazuri rare, atunci când cei doi lideri s-au considerat excepțional de apropiați, sărutările au fost date mai degrabă pe gură decât pe obraji.
Forma de îmbrățișare frățească socialistă consta dintr-o serie de trei îmbrățișări adânci, alternând între părțile stângi și drepte ale corpului, fără a se săruta. Acest salut modificat a fost adoptat de liderii comuniști din Asia, care nu au o tradiție de sărut pe obraz ca salut.
Un specialist în propagandă sovietică, D. Vorobiev, aprecia că acest obicei este mult mai vechi. Tradiția sărutului pe gură între bărbați ar fi fost colportată de călugării din zona balcanică. Ei au păstrat obiceiul acordării unui sărut sfânt, ca un salut de Paște standard.
Foto: Regis Bossu