Cristian Paleru a fost arestat preventiv joi, prin decizia Tribunalului București. Chirurgul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este acuzat de luare de mită în timpul serviciului.
Medicii Cristian Paleru și Cornel Petreanu, acuzați de corupție
Ulterior, Tribunalul Bucureşti a dispus, tot joi, arestarea preventivă a medicului Cornel Petreanu de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Şi el este acuzat că primea mită de la pacienţi.
Cristian Paleru și Cornel Petreanu sunt amândoi specializați în chirurgie toracică. Totodată, amândoi sunt profesori universitari în cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București.
Alături de aceștia doi, procurorii au plasat sub control judiciar alți șase medici care activează în același spital. Cei șase sunt însă cercetați în stare de libertate.
Astfel, procurorii au inițiat două dosare penale în care se efectuează cercetări privind posibile infracțiuni de corupție comise de medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Aceste cercetări se referă la modul în care au fost îndeplinite atribuțiile de serviciu, inclusiv efectuarea controalelor pre și postoperatorii, precum și realizarea intervențiilor chirurgicale.
Medicilor le-au fost sechestrate bunurile și imobilele
Anchetatorii au decis să pună sub sechestru bunurile mobile şi imobile deţinute de medici. Același lucru s-a întâmplat și cu conturile lor bancare. Ancheta pe zona financiară a scos la iveală că în cazul medicilor anchetați există diferențe mari între veniturile veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.
În total, procurorii au pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 800.000 de euro.
Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a făcut joi declarații cu privire la acest caz. Ea susține că „au fost ședințe repetate de-a lungul timpului cu întreg personalul din institut. Ei nu au confirmat niciodată, în fața mea, că se supun unor astfel de acțiuni”.
„Niciun coleg nu a făcut o sesizare scrisă împotriva unui alt coleg. Nu este o informare făcută doar în acest an și înainte de 2020 ședințele au fost repetate. A fost o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic. Medicina este o profesie nobilă”, a mai spus Mahler.
Managerul a mai dezvăluit și că salariul unui medic, din cadrul Institutului, este de aproximativ 15.000 de lei.
„În aceste zile și cu aceste evenimente, încrederea pacienților în medici este grav afectată. Pe lângă colegii noștri, care sunt sub atenția organelor penale, la „Marius Nasta” sunt alți 94 de medici, care își desfășoară activitatea într-un mod care nu cred și sper că nu este așa, nu mai lasă loc de alte fapte de natura penală”, a mai precizat Beatrice Mahler, potrivit Digi 24.