Doi parlamentari AUR părăsesc Grupul de prietenie cu Austria: Motivul îl știți foarte bine

Sursă: Facebook AUR

Doi parlamentari AUR părăsesc Grupul de prietenie cu Austria, au anunțat aceștia în cursul zilei de luni. Cei doi parlamentari și-au motivat decizia și au spus că veto-ul Austriei a dus la acest scenariu.

Doi parlamentari AUR părăsesc Grupul de prietenie cu Austria: Motivul îl știți foarte bine

Deputatul Dumitrina Mitrea și senatorul Sorin Lavric, ambii parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), au anunțat că se retrag din Grupul de prietenie cu Austria. Decizia lor de luni, 19 decembrie, vine după ce Austria a dat un vor negativ aderării României la Spațiul Schengen. De asemenea, anunțul a fost făcut de la tribuna Parlamentului.

„Mă voi retrage din grupul de prietenie cu Republica Austria. De fapt, acest grup nici măcar nu a funcționat. Trebuia ca în perioada în care au fost dezbateri pentru Schengen acest grup să funcționeze foarte bine. Ținând cont că Austria nu a fost atât de ”prietenă” cu noi și ne-a dat un vot negativ, mă voi retrage din acest grup de prietenie”, a anunțat deputatul AUR, Dumitrina Mitrea.

Senatorul Sorin Lavric a părăsit și el Grupul de prietenie cu Austria din același motiv

Senatorul Sorin Lavric a anunțat tot de la tribuna plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului că a făcut parte din acest grup, dar că se retrage din cauza refuzului Austriei ca România să intre în Spațiul Schengen.

”Începând de astăzi (luni – n.r.) nu voi mai face parte din acest grup din motivul pe care îl știți foarte bine, dreptul de veto prin care Austria ne-a împiedicat să intrăm în Schengen”, a precizat senatorul Sorin Lavric.â

Anunțul plecării lor din Grupul de prietenie cu Austria a fost făcut și pe pagina oficială de Facebook a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), acolo unde apare și un mesaj în care se arată că ”deputatul Dumitrina Mitrea și senatorul Sorin Lavric au anunțat de la tribuna Parlamentului că se retrag din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria în semn de protest față de votul negativ pe care statul austriac l-a dat cu privire la aderarea țării noastre la Spațiul Schengen”.

Românilor din Austria nu le convine veto-ul dat României

În cadrul unui interviu pentru ziarul austriac Der Standard, o româncă stabilită în Austria a precizat că este dezamăgită că Executivul din această țară a votat împotriva aderării României la Spațiul Schengen.

„Pentru mine este o mare dezamăgire că Austria a votat împotriva aderării României. Nu spun că politica României este cea mai bună, avem și defectele noastre și sunt nemulțumită de guvernarea de la București, însă avem o relație cu Austria. Suntem 30.000 de români care lucrează în industria de îngrijire a persoanelor vârstnice aici. Pe vremea pandemiei toți ne-au lăudat si aplaudat. Se spunea chiar că am salvat vieți.

Sunt în industria aceasta de 24 de ani. Am lucrat la Viena și de patru ani sunt în Vorarlberg. Îl îngrijesc pe clientul meu și de Crăciun anul acesta. În anii de dinainte, am negociat mereu cu familiile de austrieci să nu trebuiască să lucrez de Crăciun. Am trei fiice și nepoți în Timișoara, dar pentru că doamna este singură, anul acesta îmi petrec Crăciunul cu ea”, spune aceasta.