Doi parlamentari PNL ar fi semnat pentru suspendarea lui Iohannis. Reacţia unuia dintre ei: Aberant!

Klaus Iohannis

Sursă: Administraţia Prezidenţială

Este cutremur în PNL, după ce doi dintre parlamentarii acestei formaţiuni se pare că au semnat deja în favoarea suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. Unul dintre cei doi parlamentari liberali a reacţionat imediat, acuzând un fake news la adresa sa.

Luni, 1 noiembrie, AUR susţinea o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului în care anunţa că a demarat procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

AUR mizează pe semnăturile parlamentarilor din toate partidele pentru suspendarea lui Klaus Iohannis

“Astăzi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunţam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîţu, anunţăm, astăzi, iniţierea procedurilor pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis de la mai multe partide că vor semna şi vom apela la sutele de mii se români care ne contactează şi ne roagă să îl dăm jos pe Iohannis”, spunea, luni, George Simion, copreşedinte al AUR.

Acesta mai anunţa că vor exista discuţii în vederea suspendării preşedintelui şi cu Ludovic Orban, dar şi cu unii parlamentari PNL care nu sunt susţinători ai lui Orban.

Doi parlamentari PNL susţin deja iniţiativa de suspendare?!

Luni seara, George Simion declara, la România TV, că doi parlamentari PNL au semnat deja demersul AUR de suspendare a preşedintelui, fără a le dezvălui însă numele. O zi mai târziu, potrivit unor informaţii apărute pe surse, s-a aflat că cei doi parlamentari liberali ar fi Daniel Gheorghe și Dumitru Flucuș, scrie romaniatv.net.

Cei doi l-au susţinut pe Ludovic Orban la şefia PNL, la Congresul ce a avut loc recent, însă nu se numără, cel puţin deocamdată, printre liberalii care şi-au prezentat demisia din grupul parlamenar al PNL.

Reacţia deputatului Daniel Gheorghe la aceste dezvăluiri

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a reacţionat imediat şi, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, afirmă că totul este “o ştire complet aberantă”.

“Sunt liberal de 4 generaţii cum din păcate au rămas incredibil de puțini colegi în actualul PNL”, scrie Daniel Gheorghe. “Înțeleg că îmi duceți lipsa din prim planul politic al ultimelor săptămâni însă chiar mă pufnește râsul la faza asta, m-aţi surprins”, mai spune acesta despre informaţia cum că el ar fi semnat în favoarea suspendării preşedintelui Iohannis.

“Văd o știre complet aberanta pe internet cum că as fi semnat o inițiativă AUR privind suspendarea lui Klaus Iohannis! Sunt liberal de 4 generatii cum din păcate au rămas incredibil de puțini colegi în actualul PNL, nu am venit cu niciun trenuleț politic în PNL de foamea parvenitismului politic; altfel înțeleg că îmi duceți lipsa din prim planul politic al ultimelor săptămâni însă chiar mă pufnește râsul la faza asta, m-ati surprins.

Dacă doriți să vă explic pe larg ce înseamnă liberalismul conservator și de ce nu se pupa deloc cu populismul am nevoie de minim o oră fără întrerupere în care să explic asta de la tribuna Parlamentului României ori de o prelegere publică! Național-Liberalismul Brătienilor îl putem recladi doar noi, Prin Noi Înșine!”, este mesajul integral postat de Daniel Gheorghe, marţi seara.