Doi procurori DIICOT au fost recent în Israel pentru a discuta cu reprezentanţi ai firmei Black Cube în vederea strângerii de probe în dosarul de hărţuire a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, au precizat luni, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, cu prilejul deplasării în Israel cei doi procurori au făcut audieri.
În acest dosar, Tribunalul Bucureşti a admis pe 8 august cererea DIICOT de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Yossi Barkshtein, al treilea israelian de la firma Black Cube implicat.
Yossi Barkshtein a reuşit să părăsească teritoriul României imediat după ce procurorii DIICOT i-au reţinut pe ceilalţi doi angajaţi de la Black Cube – Ron Weiner şi David Geclowicz. În prezent, Ron Weiner şi David Geclowicz sunt cercetaţi în arest la domiciliu.
Potrivit DIICOT, Ron Weiner este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Geclowicz David este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
'În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât şi în Londra (UK), împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron şi Geclowicz David, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora', precizează DIICOT.
În cadrul grupării astfel constituite, Weiner Ron şi Geclowicz David aveau roluri şi sarcini precis trasate. Astfel, Weiner Ron răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de email, în timp ce, în prealabil, Geclowicz David era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul Laurei Kovesi şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de email, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice.
DIICOT mai arată că, în continuarea demersului, Weiner Ron, introducând fără drept credenţialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept (fără autorizarea/ consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (ID-uri şi parolele de autentificare) ale căsuţelor de email (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor) a trei persoane.
'După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturi online şi a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoştinţă de informaţiile şi corespondenţa privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat şi le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conţinutul conturilor atacate', mai spun procurorii.