David Zaleyev (Zeleev) s-a antrenat la Academia de Balet Rus Vaganova și a absolvit Colegiul de Dans Bashkirian la clasa maestrului Navar Sarvarov. În perioada 2008-2013 a fost solist al Teatrului Academic de Operă și Balet Tataran Musa Jalil unde a jucat roluri principale în piese precum Lacul Lebedelor, Frumoasa Adormită, Corsarul, Spărgătorul de Nuci, Spartacus etc.
Din anul 2013 s-a alăturat trupei de balerini de la Mariinsky unde dansează roluri de solist, demi-solist și solist principal.
David a obținut mai multe premii importante cum ar fi Premiul I și medalia de aur la Concursul internațional de balet coregrafie de la Moscova, Premiul pentru “Cel mai bun interpret” oferit de Teatrul Republicii Tatarstan, sau Premiul “Pentru emoție și exprisivitate” la Festivalul de la Perm. Pentru activitatea artistică de până acum a fost decorat cu ordinul “Artist de Onoare” al Republicii Osetia de Nord-Alania.
Valeriia Martyniuc este născută în Sankt Petersburg. A absolvit Academia de Balet Vaganova la clasa Tatianei Terekhova în anul 2004 și în același an a intrat în echipa de la Mariinsky. Debutul în celebra companie de balet și-a făcut-o încă de pe vremea când era strudentă, fiind distribuită în rolul Amour din opera Don Quijote. Conform presei de specialitate, Valeriia “nu are rival în rolul Amour” fiind considerată “cea mai rapidă balerină care a dansat pentru Mariinsky în acest rol”.
Valeria este nelipsită din turneele celor de la Mariinsky, dansând pe scenele din Germania, USA, Marea Britanie, China, Italia, Japonia etc
În Gala Stelelor de la București, David și Valeriia vor dansa, în primul act, pas de deux Parting/Tango ( Piazzola, Smekalov) iar în actul secund David va interpreta solo-ul Demon (Bistrov, Alferova).
Teatrul Mariinsky este de departe cel mai prestigios teatru din Sankt Petersburg și în topul primelor zece companii de balet din lume. Aici au dansat balerinii celebri precum Mathilde Kschessinska, Anna Pavlova, Vaslav Nijinsky, Galina Ulanova, Rudolf Nureyev și Mikhail Baryshnikov.
Istoria Teatrului Mariinsky începe în anul 1783 când a fost înființat Teatrul Imperial Marea Piatră (Imperial Bolshoi Kamenny), construit după planurile arhitectului Antonio Rinaldi, în Piața Carusel. În urma celebrității pe care a căpătat-o teatrul, piața și-a schimbat numele în Piața Teatrului, așa cum este cunoscută și azi.
Teatrul își schimbă numele în 1860, când devine Mariinsky, în cinstea Împărătesei Maria Alexandrovna, soția Țarului Alexandru al II-a. Marius Petipa, care a devenit directorul Companiei de Balet în 1869, a continuat tradițiile predecesorilor săi – Jules Perrot și Arthur Saint-Léon. Petipa a păstrat lucrări clasice precum Giselle, La Esmeralda și Le Corsaire dar producția sa din La Bayadère a adus pentru prima dată domeniul de aplicare și gama de compoziții coregrafice pe scena de balet, unde „dansul a fost asimilat muzicii”.
Un decret guvernamental din 9 noiembrie 1917 a făcut din Teatrul Mariinsky proprietatea statului și a fost transferat Comisariatului Poporului. În 1920 a fost numit Teatrul Academic de Operă și Balet (GATOB), iar în 1935 a fost numit după Serghei Mironovici Kirov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, teatrul a fost evacuat la Perm, unde au avut loc premiere ale mai multor lucrări, inclusiv baletul Gayaneh al lui Aram Khachaturian. La întoarcerea la Leningrad, teatrul a deschis sezonul la 1 septembrie 1944. La 16 ianuarie 1992 teatrul a revenit la denumirea inițială de Teatrul Mariinsky.
Gala Stelelor Baletului Rus va avea loc la Sala Palatului din București pe data de luni, 9 martie, începând cu ora 19.00. Spectacolul va fi susținut de zece vedete ale baletului de la Bolshoi Moscova și Mariinsky Sankt Petersburg care vor interpreta pas de deux și solo din opere celebre, clasice și moderne. Programul Galei este alcătuit din două acte a câte 50 de minute, după cum urmează: primul act pas de deux din Raymonda (Glazunov,Petipa), Parting/Tango (Piazzola, Smekalov), Carmen (Bizet, Alonso), Talisman (Drigo, Petipa) și solo din Moartea Lebedei.
După o pauză de aproximativ 20 de minute, urmează actul al doilea cu duete din Flăcările Parisului (Piazzolla, Gordeev) și Come un Respiro (Hendel, Bigonzetti), apoi două momente solo din Îmblânzirea Scorpiei ( Shostakovich, Maillot) și Demon (Bistrov, Alferova) iar seara minunată de balet va fi încheiată cu celebrul pas de deux din Don Quijote (Minkus, Petipa). Spectacolul va beneficia de decoruri multimedia 3D realizate de Russian Multimedia Balet Theatre din Moscova în colaborare cu Soundrental din București.
Biletele se găsesc în rețelele Eventim, Iabilet, Ticketstore și la Sala Palatului iar prețurile sunt cuprinse între 200 și 500 de lei.
Sursa foto: Instagram – conturile artiștilor