Doinea Gradea, președintele-director general al Televiziunii Române, a trimis un comunicat de presă cu privire la scandalul care s-a produs în urma programului de Revelion de la TVR. Aceasta susține că nu a fost încălcată Legea numărul 41 din 1994.
„Cu respectul pe care-l port aleşilor din Parlamentul României, membrilor Comisiilor de Cultură, vă rog să consideraţi că televiziunea publică este şi poate fi oricând un subiect al discuţiilor oficiale, nu al declaraţiilor pe Facebook. Televiziunea publică nu este o temă de dezbatere politică – în trecut, politicul a asistat la acumularea de datorii de peste 150 de milioane de euro. Partea bună este că, de trei ani, această problemă nu mai există şi TVR înregistrează un profit real”, afirmă Doina Gradea, potrivit unui comunicat transmis luni.
Doina Gradea spune că pentru programul de Revelion „TVR a apelat la doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu: pentru a face comedie”, „umor, satiră, comedie, nu băşcălie”.
„Eu nu am intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion. Experienţa de zeci de ani în televiziune m-a învăţat că cenzura (voi reveni la acest cuvânt) nu duce la nimic bun. Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion îşi asumă acest program, iar din cifrele de audienţă rezultă că nu a fost o alegere greşită. De altfel, acum, chiar la ora la care scriu acest răspuns, presa, Facebook, mediul online, sunt efervescente pe marginea acestui subiect. Ceea ce, oricât ar părea de curios, e bine pentru Televiziunea Română”, precizează Gradea.
TVR, alături de autorități
Ea arată că „Televiziunea Naţională a fost încă de la debutul pandemiei (şi continuă să fie) alături de autorităţi, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS- CoV2”, ceea ce „nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect”.
„Nimic nu este tabu când vine vorba de umor. De pildă, există în Statele Unite un show numit Saturday Night Live, care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important şi cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admiraţie spre Statele Unite şi am vrea să facem televiziune ca ei – puteţi contrazice asta, domnule deputat Bulai?”, întreabă retoric Doina Gradea.
PDG al SRTv consideră că „ameninţarea directă a unui şef de instituţie din partea unui parlamentar este o situaţie fără precedent şi foarte periculoasă”.
„Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul? Veţi „curăţa” (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toţi PSD-iştii din TVR – înainte de a vă întreba cum veţi face asta, am şi alte curiozităţi: cum veţi identifica PSD-iştii, prin ce metode? Şi ce altă instituţie de presă va urma după TVR? Domnule deputat Bulai, aveţi idee către ce alunecaţi dumneavoastră aici?”, se întreabă PDG al SRTv.