Doinița Oancea și Nicoleta Luciu au fost în trecut colege de platou. Considerând că o cunoaște suficient de bine, actrița i-a spus Nicoletei Luciu absolut tot ce a frământat-o în acea perioadă.
Nicoleta Luciu a făcut parte din juriul emisiunii „iUmor” din ediția de aseară, de pe 6 noiembrie. Invitata specială a fost actrița Doinița Oancea, care o cunoaște foarte bine pe vedeta TV, deoarece au lucrat împreună. Aceasta i-a făcut fostei sale colege de platou un roast de zile mari. Doinița Oancea a spus tot ce a frământat-o în acea perioadă, bineînțeles, într-o manieră umoristică.
Au jucat într-o telenovelă celebră
Cele două se cunosc foarte bine una pe cealaltă pentru că în trecut, au fost colege de platou. Au fost surori într-o telenovelă celebră, așa că au petrecut mult timp împreună pe platourile de filmare.
”Nicoleta Luciu mi-a fost colegă pe platourile de filmare la un serial foarte celebru. Ne-am cunoscut acum 15 ani cu foarte mult puțin timp înainte de a începe filmările. Noi aveam foarte multe secvențe împreună, eram surori în acel serial și lucrurile ne ieșeau din prima.”, a spus Doinița Oancea la iUmor.
Aceasta a dezvăluit că în acea perioadă, lumea le spunea că seamănă foarte mult. Ce a frământat-o însă pe actriță a fost de ce nu a ajuns și ea în juriu, dacă acest lucru este adevărat, după cum a mărturisit ea în glumă.
„Nouă oamenii ne spuneau că semănăm foarte tare (..). Pe mine mă frământă ceva, e o întrebare existențială, ca să zic așa: „Eu de ce nu pot să fiu în juriu?”. Eu o să îți spun acum cum ai ajuns acolo, vrei? A zis Delia la un moment dat că s-a tocit masa juraților și producătorul a chemat pe cineva să dea luciu. Și ia uite! L-a dat pe tot.”, și-a continuat Doinița Oancea roast-ul.
„Puțini oameni știu că Nicoleta Luciu…”
Actrița a adăugat că o admiră foarte mult pe fosta sa colegă de platou. De asemenea, a făcut niște dezvăluiri neașteptate depsre vedeta TV.
„Nicoleta, tu ești o femeie extraordinară, în primul rând că le faci pe toate dintr-o dată. Spre exemplu, ai făcut 3 copii dintr-o sarcină și 25 de milioane de euro dintr-o singură căsătorie. Puțini oameni știu că Nicoleta Luciu a vrut să fie călugăriță.
Asta era visul ei și până la urmă a renunțat. Ar fi fost foarte greu să facă asta. Daniela Crudu poate să îți spună că este tare greu să stai o viață întreagă în genunchi”, a adăugat actrița.