Programul se va derula pe o perioada de cinci ani, fondurile urmand sa fie derulate prin intermediul CHF International Romania (organizatie americana non-profit). „In cele 13 judete in care compania are filiale, banii sunt deja disponibili, urmand ca, pana la sfarsitul anului, proiectul sa fie extins in alte sapte judete”, declara Monica Misca, director de relatii publice in cadrul CHF Romania.
Analiza formularelor completate de companiile sau persoanele fizice autorizate care intentioneaza sa obtina un credit se va putea face atat la filiale CHF, cat si la cei 32 de parteneri locali ai acesteia, insa banii vor putea fi obtinuti doar de la organizatia americana. „Impreuna cu partenerii nostri vom face preselectia, proces care va dura maximum doua saptamani – 20 de zile”, mai spune Monica Misca.
Comerciantii de tutun
si alcool nu vor primi bani
Conditiile de eligibilitate pentru companiile mici si mijlocii sunt urmatoarele: trebuie sa aiba capital majoritar romanesc, sa fie 100% privat, sa actioneze in cele 13 judete in care este prezent CHF si sa fie membri ai organizatiilor partenere CHF de cel putin trei luni. Pentru companiile din domeniul productiei, este necesara o experienta a patronului de cel putin 12 luni, iar in comert si servicii se cere o experienta minima de sase luni.
Creditele pentru afaceri vor avea o valoare cuprinsa intre 2.500 si 20.000 USD. Termenul de rambursare va fi de maximum doi ani, cu o dobanda la sold de 16% (pentru doi ani) si de 8,8% (pentru un singur an). Concret, o companie ar avea de platit in doi ani o dobanda de 500 USD pentru un credit de 5.000 USD. Perioada maxima de gratie admisa este de trei luni pentru un credit de doi ani. Garantiile solicitate companiilor sunt de 120% din valoarea creditului si a dobanzii, insa sunt acceptate ca garantii si echipamentele care urmeaza a fi achizitionate.
Pentru persoanele fizice autorizate (liber profesionistii) se acorda credite cu valori cuprinse intre 1.000 si 20.000 USD, conditiile de creditare fiind aceleasi ca si in cazul IMM-urilor.
Reprezentantii CHF spun ca nu vor exista niste domenii preferentiale, insa sunt neeligibile companiile care produc si comercializeaza tutun, alcool, arme sau droguri. Totusi, pe viitor se intentioneaza identificarea si incurajarea a patru domenii-cheie. Minsitrul IMM-urilor, Silvia Ciornei, declara ca acestea ar putea fi sectoarele care au cea mai mare pondere din exporturi: textile/incaltaminte, constructii de masini si metalice, turism, IT.
Cele 15,8 milioane obtinute de la guvernul american vor duce la crearea si sustinerea a 70.000 de locuri de munca, potrivit declaratiei lui Denny Robertson, directorul Misiunii in Romania a Agentiei pentru Dezvoltare Internationala a SUA (USAID).
Obiectivele programului derulat pe cinci ani sunt imbunatatirea cadrului legislativ pentru intreprinderi, cresterea competitivitatii IMM-urilor, a capacitatii acestora de a exporta si de a atrage investitii straine, precum si cresterea accesului la credit a IMM-urilor dintr-un fond aditional de 20 de milioane de dolari atrase din sectorul privat.

Conditii de creditare

pentru companii mici si mijlocii
· valoarea creditului:
2.500 – 20.000 USD.
· termen de rambursare: unu-doi ani.
· dobanda la sold: 16% (doi ani), 8,8% (un an).
· perioada de gratie: trei luni.
· garantii: 120% din valoarea
creditului si a dobanzii.
· comision de administrare: 2%.

pentru persoane fizice autorizate
· valoarea creditului:
1.000 – 20.000 USD.
· termen de rambursare: unu-doi ani.
· dobanda la sold: 16% (doi ani), 8,8% (un an).
· perioada de gratie: trei luni.
· garantii: 120% din valoarea
creditului si a dobanzii.
· comision de administrare: 4% (pana in 2.500 USD) si 2% pentru sume mai mari de 2.500 USD.

CHF Romania In linii mari

Ce este CHF?
CHF Romania este o ramura a CHF
International, organizatie americana non-profit care ofera asistenta
financiara in 20 de tari. Prezenta in Romania din 1994, CHF colaboreaza cu 32 de organizatii non-guvernamentale din 13 judete.

Programe derulate
· 2,5 milioane USD de la Overseas Private Investment Corporation pentru sustinerea intreprinderilor mici si
mijlocii. Programul a demarat in decembrie 2001, este disponibil in judete care acopera aproximativ 35% din teritoriul Romaniei si va fi impartit in 1.500 de credite.
· peste trei milioane USD prin programul INED, derulat pe o perioada de cinci ani si recent incheiat. Obiectivul principal al programului a fost dezvoltarea economiei locale.
· un alt program a fost destinat restructurarii sectorului minier.

Structura organizatiei
Cele mai importante birouri ale companiei sunt deschise la Timisoara si Bucuresti. Pana acum au fost deschise 13 filiale judetene in Timis, Arad, Hunedoara, Mehedinti, Caras-Severin, Alba, Bihor, Satu Mare, Maramures, Mures, Sibiu, Gorj si Valcea. Inca sapte noi judete vor fi acoperite pana la sfarsitul acestui an. Este vorba de Prahova, Arges, Ilfov, Calarasi, Ialomita, Teleorman si Giurgiu.

Parteneriate
CHF are acorduri de colaborare cu 32 de organizatii non-guvernamentale din vestul Romaniei, implicate in proiecte de microfinantare, dezvoltarea intreprinderilor mici sau serviciilor comunitare. Totodata, CHF are parteneriate cu organizatii nationale, precum
USAID, Banca Mondiala, Centrul Euroregional pentru Democratie sau Centrul pentru Asistenta Rurala, precum si Ministerul Industriilor si Resurselor.

CHF pe plan international
· a imprumutat peste 72,3 milioane USD, cu o rata de rambursare
de 97%
· a creat peste 579.000 de locuri de munca
· a construit sau imbunatatit peste 94.000 de locuinte
· a format si a consolidat 8.000 de organizatii non-profit
· a pregatit 193.000 de persoane pentru slujbe cu impact social.