Miercuri, dolarul a ajuns la cel mai scăzut nivel din mai mult de doi ani. Totuși, investitorii sunt de părere că autoritățile din Statele Unite ale Americii vor lua măsuri noi de susținere a economiei, odată cu începerea vaccinărilor pentru coronavirus.
Așadar, investitorii mizează pe îmbunătăţirea perspectivei economice, odată cu începerea vaccinărilor şi cu distribuirea măsurilor de stimulare monetare şi fiscale fără precedent, care vor susţine creşterea economiei globale şi a preţurilor activelor în 2021.
Totuși, investitorii se aşteaptă că creşterea economiei americane va fi sub cea a altor economii dezvoltate, moneda americană fiind afectată de agravarea deficitului bugetar şi a celui de cont curent, în contextul creşterii cheltuielilor guvernamentale pentru compensarea blocării activităţilor unor companii, din cauza pandemiei de coronavirus.
Nivel record
Date publicate miercuri au arătat că deficitul comerţului cu bunuri avansate a urcat la un nivel record de 84,8 miliarde de dolari în decembrie, de la 80,3 miliarde de dolari în noiembrie.
Dolarul a scăzut cu 0,39% faţă de un coş de valute, la 89,65, iar în timpul tranzacţiilor a coborât la 89,56, cel mai scăzut nivel din aprilie 2018. În acest an, dolarul a scăzut cu peste 7%.
Volumul tranzacţiilor a fost redus, mulţi traderi fiind în vacanţă în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou.
Euro a atins 1,2310 dolari pe unitate, înainte de a reveni la 1,2292, pe ansamblul zilei consemnând un avans de 0,34%.
Dolarul australian a urcat la 0,7686 dolari americani pe unitare, fiind tranzacţionat în creştere cu 0,93%, la 0,7676 dolari. Dolarul new-zeelandez a atins 0,7213 dolari pe unitate, fiind ulterior tranzacţionat în creştere cu 0,74%, la 0,7200 dolari pe unitate.
Cele trei monede au atins cel mai ridicat nivel în raport cu dolarul american din luna aprilie 2018.
Dolarul a mai scăzut cu 0,19%, la 103,23 yeni pe unitate,fiind puţin peste un minim al ultimelor nouă luni, de 102,86 yeni, consemnat pe 17 decembrie.
Noi măsuri economice
Preşedintele ales Joe Biden este aşteptat să promoveze noi măsuri de susţinere a economiei americane după ce va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie, scrie news.ro.
Lira sterlină a avansat la rândul ei, după ce parlamentarii britanici au adoptat acordul post-Brexit cu Uniunea Europeană. Lira a crescut cu 0,87%, la 1,3618 dolari pe unitate, fiind imediat sub 1,3625 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din mai 2018, atins la începutul acestei luni.
Bitcoin a atins un nivel record de 28.917 dolari, creşterea din acest an fiind de peste 300%.
Dolarul a scăzut cu 0,37% şi faţă de dolarul canadian, la 1,2765 dolari canadieni pe unitate.