Dolarul a scăzut, luni, faţă de majoritatea monedelor importante, în urma trendului ascendent al burselor americane şi europene şi a riscurilor mai mari asumate de investitori în speranţa atenuării recesiunii economice, transmite Reuters.
Euro a urcat cu 0,7% şi s-a apropiat de cel mai ridicat nivel de închidere din ultima lună, de 1,34 dolari pe unitate, pe fondul datelor economice pozitive din China şi SUA, care au redus interesul pentru plasamentele sigure în monedă americană.
Volumul tranzacţiilor a fost redus, întrucât bursele din Marea Britanie şi Japonia au fost închise pentru sărbători naţionale.
Optimismul investitorilor a fost alimentat de nivelul record al unui indice privind industria prelucrătoare din China, precum şi de creşterea cu 3,2% a vânzărilor de case în SUA.
Lira sterlină s-a apreciat cu 0,4%, la 1,4982 dolari pe unitate.
Analiştii consideră totuşi că investitorii pe piaţa valutară sunt îngrijoraţi în legătură cu decizia de joi a Băncii Centrale Europene (BCE) privind dobânda de politică monetară.
BCE va reduce dobânda cheie la nivelul de 1%, potrivit analiştilor, fiind posibil să anunţe noi măsuri, precum achiziţia de instrumente financiare, pentru a stimula creditarea şi creşterea economică.