Economistul şef al agenţiei de rating S&P Global a avertizat recent că poziția dolarului, ca monedă dominantă la nivel mondial, se diminuează. Potrivit specialistului, moneda nu mai are atracţia pe care o avea înainte.
Economistul şef al agenţiei de rating S&P Global a explicat la o conferinţă găzduită de firma de rating în Londra că situația a apărut după sancțiunile agresive implementate de SUA, precum îngheţarea de anul trecut a rezervelor Rusiei în valoare de sute de miliarde de dolari.
Aceste sancțiuni au determinat o serie de ţări să înceapă să efectueze tranzacţii comerciale în alte valute decât dolarul, precum şi să îşi repatrieze rezervele de aur.
Mai multe țări ocolesc dolarul în momentul de față
„Nu mai are atracţia pe care o avea înainte. Există o fragmentare pe margine”, a declarat Paul Gruenwald, economistul şef al S&P, conform Reuters.
Mai apoi, Gruenwald a arătat o serie de exemple în care ţările ocolesc acum dolarul.
„Avem alte lucruri care se întâmplă în afara lumii dolarului”, a completat Paul Gruenwald.
De asemenea, acesta a citat creşterea tranzacţiilor comerciale în yuani chinezeşti şi finanţarea ieftină oferită de băncile de dezvoltare cu sediul central în China, cum ar fi Asia Infrastructure Investment Bank şi New Development Bank, cunoscută anterior ca banca BRICs.
„Dolarul american va continua să fie o monedă mondială de frunte, (dar) nu va mai fi moneda mondială dominantă”, a conchis Gruenwald.
Băncile centrale au estimat că dolarul american își va menține dominația în următorul deceniu
Un sondaj anual realizat anterior în rândul băncilor centrale a arătat că dolarul american îşi va menţine poziţia de monedă dominantă în constituirea rezervelor în următorul deceniu în pofida apelurilor în creştere venite din partea unor ţări pentru adoptarea unor alternative.
Un sondaj realizat de Official Monetary and Financial Institutions Forum (OMFIF), un think-tank britanic, a găsit că bănci centrale ce au sub administrare active de 5.000 mld. dolari se aşteaptă ca dolarul să scadă ca proporţie din rezervele globale într-un ritm „gradual”. Totuşi, acesta va reprezenta în continuare 54% din total în decurs de 10 ani, comparativ cu 58% în prezent.
Printre cei care încearcă să atace hegemonia dolarului este preşedintele Braziliei Luiz Inacio Lula da Silva, care a făcut apel la pieţele emergente să-şi revizuiască dependenţa de moneda americană în cadrul unui summit din Paris de săptămâna trecută. Preşedintele Africii de Sud Cyril Ramaphosa a declarat la rândul său că „problema monedelor“ se va afla „pe agenda” viitoarei reuniuni a ţărilor BRICS din august.