Dolarul a atins minimul ultimelor cinci luni faţă de un coş de şase valute importante şi cel mai redus nivel din acest an faţă de euro, în condiţiile în care optimismul privind atenuarea recesiunii creşte interesul investitorilor pentru plasamentele considerate mai riscante.Vânzările de dolari au fost încurajate şi de evoluţia pieţelor de capital, care au atins noi maxime ale acestui an, transmite Reuters."Dolarul îşi pierde atractivitatea de plasament sigur, ca urmare a tendi
Dolarul a atins minimul ultimelor cinci luni faţă de un coş de şase valute importante şi cel mai redus nivel din acest an faţă de euro, în condiţiile în care optimismul privind atenuarea recesiunii creşte interesul investitorilor pentru plasamentele considerate mai riscante.
Vânzările de dolari au fost încurajate şi de evoluţia pieţelor de capital, care au atins noi maxime ale acestui an, transmite Reuters.
„Dolarul îşi pierde atractivitatea de plasament sigur, ca urmare a tendinţei ascendente a acţiunilor, investitorii cred că ce a fost mai rău în economia mondială a trecut”, a declarat Audrey Childe-Freeman, analist în pieţe valutare la compania Brown Brothers Harriman.
La ora 11:35 GMT, indicele dolarului, căre măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de şase valute importante, era în scădere cu 1,3%, la 79,513 puncte, după ce a atins anterior 79,421 puncte, cel mai redus nivel de la jumătatea lunii decembrie 2008.
De la începutul lunii mai, indicele a coborât cu 6,3% şi se îndreaptă spre cel mai mare declin lunar din 1985.
Sursa: Mediafax