Pompand trilioane de dolari noi creati in economie, Rezerva Federala a tinut dobanzile pe termen scurt sub nivelul inflatiei si a impulsionat profiturile bancilor considerate prea mari pentru a falimenta, in dauna depozitelor cetatenilor prin diminuarea puterii de cumparare. Obiectivul a fost stimularea consumului si a investitiilor, insa rezultatul a fost deprecierea propriei valute, ce a evitat dezastrul doar din cauza problemelor din zona euro. Chiar daca argumentul a fost stimularea exporturilor, efectul negativ a fost cresterea costurilor de import, dar cel mai important, dolarul a pierdut increderea investitorilor.
Acest fapt este clar evidentiat in aceasta perioada, in care dolarii obtinuti din vanzarea activelor au fost convertiti mai departe, in principal in Aur si Franci Elvetieni. Ambele s-au apreciat cu 5% de la inceputul lunii mai, atingand noi maxime istorice. Pe langa incredere si stabilitate, exista si o alta legatura intre franc si aur: legislatia, ce prevede ca 40% din francii existenti pe piata sa aiba acoperire in aur. Aurul este privit ca o alternativa la banii de hartie si singura “valuta reala”, iar francul ca o alternativa mai stabila la euro si singura valuta ce nu poate fi printata in cantitati nelimitate.
Analistii Admiral Markets au observat aceasta tendinta si in randul investitorilor din Romania, care prefera din ce in ce mai mult depozite denominate in unitati de aur, in dauna celor in euro, dolar sau ron. Investitorii se tem de o noua criza financiara si cauta refugiu in stabilitate, preferand momentan aurul si francul elevetian, dar dolarul poate redeveni pretios in cazul unei crize de lichiditate.
Risk Disclaimer: Acest material are scop informativ si nu reprezinta o recomandare de tranzactionare pe pietele financiare.
Admiral Markets nu isi asuma responsabilitatea pentru tranzactiile efectuate pe baza acestor informatii.
Dolarul pierde teren ca monedă de rezervă globală. Care este valuta supremă?
9 iunie 2011, 10:04
Ultima modificare în 9 iunie 2011, 13:04
De la inceputul lunii mai, bursele internationale au cazut in medie cu 6-7%, dar in mod neobisnuit, dolarul nu a beneficiat de vanzarea activelor denominate, depreciindu-se cu 2.5% fata de principalele valute. Care este cauza pentru aceasta decorelare dintre activele cu risc si valuta de rezerva global? De asemenea, care sunt instrumentele financiare in care s-au refugiat investitorii?
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Leul scade ușor pe fondul ieșirilor de capital și al declarațiilor lui Ben Bernanke
- Leul stă fără emoții în fața monedei europene
- „Bula” Oltchim înmulțește banii investitorilor. Azi, acțiunea a crescut cu 15%
- Cursul a depășit 4,15 lei pentru un euro
- Isărescu desfiinţează speculaţiile privind intervenţia BNR cu un miliard de euro în piaţa valutară
- Cotaţiile acţiunilor listate la Bursă s-au apreciat cu 1,20%
- Azi primești 4,10 lei pentru un euro, peste câteva luni l-ai putea cumpăra înapoi cu 4 lei sau chiar cu 3,90
- Care este cel mai bun moment să investești la bursă
- «Cardul Kogălniceanu», ajutorul firmelor mici
- Joc periculos la Oltchim: Ordine de peste 100 milioane lei au fost lansate temporar în piaţă