Dolarul american a slăbit în fața yenului japonez și euro în şedinţa de tranzacţionare de joi de pe pieţele asiatice, după ce investitorii au continuat să scape de moneda american pe fondul așteptărilor reduse în privinţa creșterii ratei dobânzii Federal Reserve în următoarele luni, scrie Marketwatch.
Preţul petrolului brut s-a consolidat la peste 50 de dolari barilul pe bursele asiatice joi dimineaţa, după ce importurile puternice ale Chinei au întărit sentimentul pozitiv pe fondul întreruperilor de aprovizionare în curs în Nigeria, precum şi a scăderii stocurilor de ţiţei din SUA, scrie portalul.
Exporturile germane au încetinit semnificativ la începutul celui de al doilea trimestru, adăugându-se la recentele date și la preocupările legate de creșterea economică a Germaniei la nivel mondial, mai citim în MarketWatch.
Exporturile germane au rămas neschimbate în luna aprilie faţă de martie în termeni calendaristici, în timp ce importurile au scăzut cu 0,2%, a anunţat biroul german de Statistica, Destatis. Excedentul comercial ajustat al țării a crescut, cu toate acestea, la 24 de miliarde de euro – 27.31 miliarde dolari – în luna aprilie, cea mai mare din moment de când au început înregistrările, în 1990.
Cifrele exporturilor pe luna Aprilie semnalează o încetinire din Februarie și Martie, când au crescut într-un ritm solid de 1,4% și respectiv 1,9%, în termeni ajustaţi.
Excedentul de cont curent a fost de EUR28.8 miliarde în luna aprilie, care au bătur previziunile economiştilor de EUR22 miliarde de euro, într-un sondaj realizat de The Wall Street Journal.
La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,14%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.024,17 puncte, în scădere cu 2,91 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în creştere, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,37%, ajungând valoarea de 18.005,05 puncte, în creştere cu 66,77 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,33%, ajungând la valoarea de 2.119,12 puncte, în creştere cu 6,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,26%, ajungând la valoarea de 4.974,64 puncte, în creştere cu 12,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange – Nymex, cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna iulie a crescut cu 0,87 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 51,23 dolari.
Bursa de la Londra a închis miercuri în creştere cu 0,27%, indicele indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.301,52 puncte, în creştere cu 16,99 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Bursa japoneză a închis joi în scădere cu 0,97%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 16.668,41 puncte, în scădere cu 162,51 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a crescut cu 1,03 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 52,46 dolari.
Bursa de la Frankfurt a închis miercuri în scădere cu 0,69%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.217,03 puncte, în creştere cu 166,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Bursa de la Paris a închis miercuri în scădere cu 0,61%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.448,73 puncte, în scădere cu 27,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.