Au murit trei membrii ai grupului american de gospel The Nelon
Conform BBC, doi soți și fiica lor, care făceau parte din grupul american de gospel The Nelon, au decedat într-un accident de avion alături de alte patru persoane.
Vineri, Jason și Kelly Nelon Clark, împreună cu Amber Nelon Kistler, au decedat în urma prăbușirii avionului lor deasupra statului Wyoming, în timp ce se îndreptau spre un concert.
Autumn Nelon Streetman, membră a grupului nominalizat la premiile Grammy, a confirmat pe Instagram decesul părinților și surorii sale, deși ea nu se afla la bordul avionului.
La câteva ore după accidentul tragic, ea a exprimat recunoștință fanilor pentru „rugăciunile, dragostea și suportul oferit”.
Conform conducerii grupului, printre victime s-au numărat și:
- soțul lui Amber, Nathan Kistler
- asistenta familiei, Melodi Hodges
- pilotul Larry Haynie și soția acestuia, Melissa Haynie
Gaither Management a anunțat că pasagerii se îndreptau spre Seattle. Ei urmau să se alăture unei croaziere unde The Nelons erau programați să concerteze, transmite BBC.
Accidentul a provocat un incendiu de vegetație
Autoritățile din zona unde a avut loc prăbușirea avionului au raportat că incidentul a avut loc în jurul orei 13:00, la nord de Gillette. Potrivit presei locale, accidentul a provocat un incendiu de vegetație.
Un reprezentant al National Transportation Safety Board a menționat că, potrivit rapoartelor preliminare, prăbușirea avionului ar fi fost cauzată de o „defecțiune a sistemului de pilot automat”.
Conform conducerii trupei, Autumn, cel mai tânăr membru al familiei, era în așteptarea sosirii părinților și surorii sale în Seattle atunci când a aflat vestea tragică.
Într-o postare pe Instagram, Autumn a exprimat recunoștință pentru rugăciunile care au fost deja adresate ei, soțului ei Jamie și băiețelului lor nenăscut, precum și pentru părinții lui Jason, Dan și Linda Clark.
„Vă mulțumesc pentru rugăciunile care au fost deja extinse pentru mine, soțul meu, Jamie, și băiețelul nostru care se va naște în curând, precum și pentru părinții lui Jason, Dan și Linda Clark”.
Grupul s-a format în 1970
Grupul a fost înființat în anii 1970 de Rex Nelon, tatăl lui Kelly Nelon Clark. De-a lungul timpului, au primit trei nominalizări la premiile Grammy. Au fost adăugați, de asemenea, în Gospel Music Association Hall of Fame în 2016.
Printre cele mai populare cântece ale grupului se numără:
- „I Shall Not Be Moved”
- „Come Morning”
- „We Shall Wear a Robe and Crown”
În plus, Kelly a avut o carieră de actriță, având un rol în drama „Resurrection” difuzată de ABC.