Doliu în SUA. S-a stins din viață astronautul Frank Borman

SUA este în doliu după ce NASA a făcut anunțul decesului lui Frank Borman. Acesta a fost comandantul primului zbor cu echipaj uman care a înconjurat Luna.

Borman s-a stins din viață la 95 de ani și a făcut istorie în cadrul NASA. Agenția spațială a fost cea care a făcut anunțul dispariției sale, printr-un comunicat de presă.

„Astăzi ne amintim de unul dintre cei mai buni oameni ai NASA. Astronautul Frank Borman a fost un adevărat erou american. Printre numeroasele sale realizări, el a fost comandantul misiunii Apollo 8, prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii, în 1968. (…)

În plus față de rolul său critic de comandant al misiunii Apollo 8, el este un veteran al misiunii Gemini 7, petrecând 14 zile pe orbita joasă a Pământului și realizând prima întâlnire în spațiu, ajungând la câțiva metri de nava spațială Gemini 6″, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

După ce și-a încheiat cariera în cadrul NASA, Borman și-a continuat cariera în aviație. El a devenit directorul executiv al companiei Eastern Airlines, potrivit NASA.

Frank Borman
Frank Borman, SURSA FOTO: Wikipedia
borman Frank
Frank Borman, SURSA FOTO: Dreamstime

 

Thomas K. Mattingly II, unul din eroii misiunii Apollo 13, s-a stins la vârsta de 87 de ani

NASA a mai pierdut cu o luna trecută pe un important reprezentant al său, astronautului Apollo Thomas K. Mattingly II.

Thomas K. Mattingly a decedat la data de 31 octombrie la vârsta de 87 de ani. Mattingly II, fost astronaut NASA, era contraamiral (în retragere).

Thomas Mattingly a fost inițial programat să facă parte din echipajul misiunii Apollo 13, dar a fost nevoit să fie înlocuit cu doar trei zile înainte de lansare din cauza unei expuneri la rujeolă. Cu toate acestea, el a avut un rol crucial în ajutorarea colegilor săi după ce nava a suferit o explozie în timpul misiunii către Lună.

Mattingly a contribuit la dezvoltarea procedurilor esențiale pentru conservarea energiei pe durata misiunii, ceea ce a permis navei Apollo 13 să revină cu succes în atmosferă. Echipajul a reușit să supraviețuiască și să se întoarcă pe Pământ în siguranță, în mare măsură datorită eforturilor și expertizei lui Mattingly în gestionarea resurselor și a situațiilor de urgență.

Ani mai târziu, s-a făcut şi un film despre această misiune, intitulat tot „Apollo 13”, cu Tom Hanks în rolul principal. Rolul lui Thomas Mattingly a fost jucat de actorul Gary Sinise.

„Am pierdut unul dintre eroii țării noastre pe 31 octombrie. Astronautul NASA TK Mattingly a fost cheia succesului programului nostru Apollo, iar personalitatea sa strălucitoare va asigura că va fi ținut minte de-a lungul istoriei. (…) Contribuțiile lui au permis progrese în învățarea noastră dincolo de cea din spațiu.

El a descris experiența sa pe orbită spunând: <<Am avut această teamă foarte palpabilă că, dacă văd prea multe, nu-mi voi mai putea aminti. A fost atât de impresionant.>>

El a văzut imensitatea universului ca pe un forum nesfârșit de posibilități. În calitate de lider în misiunile de explorare, TK va fi ținut minte pentru că a înfruntat necunoscutul de dragul viitorului țării noastre”, a transmis Bill Nelson, pe site-ul oficial al NASA, după moartea astronautului.

Thomas Mattingly
Thomas Mattingly (SURSA FOTO: NASA)