Încă odată Mama Natură ne-a arătat cât de firavi suntem în fața ei. Un preot militar care activa în Garnizoana Piatra Neamț a pierdut lupta cu o boală incurabilă în urmă cu puțin timp.
Cristian-Robert Paraschiv a ales calea domnului după ce a activat ca ofițer în scopul de a-și apăra țara. Preotul militar a fost înmormântat cu onoruri militare duminică, 9 ianuarie 2022, în Cimitirul „Eternitatea“ din oraşul străjuit de culmile împădurite Cozla şi Piatra Neamţ. Avea doar 50 de ani, fiind răpus, cu trei zile înainte, de o boală nemiloasă.
Ceremonia de înmormântare a început la ora 13.00, la capela din incinta Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Jozef Pilsudski“ din Piatra Neamţ, iar slujba de înhumare a avut loc două ore mai târziu, în prezenţa familiei, rudelor, cunoscuţilor şi a unor cadre militare.
„Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze împreună cu sfinţii săi în lumina cea neînserată! A fost colegul meu la Liceul Militar şi la Şcoala Militară de la Boboc. Pasionat de teologie, mereu meticulos şi corect, era un prieten devotat. Mergeam împreună, duminica, la Liturghie, la Buzău. Puneam icoanele pe pereţi după ce plecau şefii după-amiaza, pentru ca, a doua zi, să primim pedepse că nu am respectat regulile din acea vreme care spuneau: «Fără icoane!». Era mai cuminte decât noi, ceilalţi, nu e de mirare că a ajuns preot. Condoleanţe familiei!“, a transmis Nicolae Turcan, fost coleg.
Mesaj de adio din partea Garnizoanei Piatra Nemț
Şi personalul militar şi civil al Garnizoanei Piatra Neamţ a transmis familiei greu încercate „sincere condoleanţe şi întreaga compasiune în aceste momente de suferinţă“, după cum se arată într-un comunicat Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt“ din Iaşi.
Dedicat vieţii militare, Cristian Robert Paraschiv a absolvit în 1990 Liceul Militar „Tudor Vladimirescu“ Craiova şi în 1993 Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie, secţia Naviganţi, Braşov. În 1999 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justian Patriarhul“ Bucureşti. Şi-a început cariera militară în anul 1993, în calitate de cadru militar la o unitate din Bacău, iar din 1996 a venit la Piatra Neamţ. De-a lungul vieţii, şi-a împărţit timpul între familie, garnizoană, activităţi umanitare şi pasiuni, între care pictura în ulei, decoraţiuni interioare şi confecţii manuale din carton. Pe linie religioasă i-au fost decernate distincţiile de „Specialist de clasă, Clasa I“ şi „Iconom stavrofor“.