Doliu în lumea sportului din România după ce Silviu Dumitrescu, fost antrenor al lotului naţional de atletism între 1975 şi 1988, s-a stins din viață în cursul zilei de miercuri, la vârsta de 96 de ani.

Tragicul anunț a fost făcut de Federația Română de Altetism. Sursa citată a transmis condoleanțe familiei îndoliate, fără a preciza însă care a fost cauza morții fostului antrenor.

„Silviu Dumitrescu s-a ridicat la ceruri! Federaţia Română de Atletism anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Silviu Dumitrescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate”, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Atletism.

De menționat este faptul că Silviu Dumitrescu s-a născut la data de 21 februarie 1925, în Bucureşti și a absolvit Școala de antrenori din cadrul FRA, în 1948, dar și Facultatea de Drept din Bucureşti în 1949.

Doliu în lumea sportului. A murit unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de atletism

Cariera sa a început chiar în timpul studiilor. Silviu Dumitrescu a fost atrenor al lotului naţional în perioada 1975 – 1988, A.C.R.Bucureşti (1944 – 1948), Metalul Bucureşti (1949 – 1994). În total, fostul antrenor a bifat o jumătate de secol de antrenorat, dintre care 45 de ani a activat la acelaşi club (Metalul Bucureşti).

În ceea ce privește numele sportivilor de care s-a ocupat în activitatea sa printre aceștia se numără: Valeria Bufanu – Ştefǎnescu, Ileana Gergely – Silai, Mitica Junghiatu – Constantin, Georgeta Mogoş – Dumitrescu, Zamfira Voinea – Antonescu, Maria Lincǎ, Tudoriţa Nedelea – Moruţan, Adriana Mustaţǎ – Barbu – Andreescu, Silvia Bǎltǎgescu, Aurelia Manea – Sârbu, Maria Mariş – Pandele, Sanda Grosu, Mariana Goth – Condovici, Melania Stremţeanu – Davidovici, Viorica Suică – Enescu, Laura Racz – Nicolau, Rodica Ţarǎlungǎ, Claudia Ruse – Dumitrescu – Simionescu, Gheorghe Ghipu, Ion Dima, Petre Lupan, Paul Copu, Tadeus Strzelbiscki, Nicolae Voicu, Dumitru Nicolae, Gheorghe Dulgheru, Constantin Creţu etc.

Activitatea sa a fost recunoscută la nivel național. Silviu Dumitrescu a primit, în anul 1983, titlul de „Antrenor emerit”, având în vedere multitduinea de rezultate obținute de o bună parte din sportivii pe care i-a antrenat.

Printre reușitele sale se numără cinci medalii la campionatele europene de salǎ pentru seniori, 1 titlu de campion european în aer liber la juniori, dar și 2 recorduri europene în aer liber la juniori, iar lista mai continuă.

În același timp, în anul 1984, celebrul antrenor Siliviu Dumitrescu a mai fost decorat cu Medalia „Meritul Sportiv / clasa I”, dar şi cu Ordinul „Meritul Sportiv – clasa a III-a”, în anul 2004.