Doliu fără margini! A murit unul dintre cei mai valoroși oameni din România

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Un mare diplomat al României, care a reprezentat interesele țării noastre peste hotare vreme de zeci de ani, a încetat din viață la vârsta de 71 de ani. Cu o carieră impresionantă, acesta a fost recompensat cu numeroase ordine și medalii pentru contribuția sa în diplomația românească.

Valeriu Arteni, diplomat de carieră, fostul ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Coreea de Sud și Vietnam, s-a stins din viață marți, la 71 de ani.

Valeriu Arteni s-a născut pe 21 septembrie 1951 în Mărgineni, județul Neamț, și a absolvit Liceul „Calistrat Hogaș”, promoția 1970. Acesta a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Națională din Hanoi, Vietnam. Câțiva ani mai târziu, a fost desemnat drept unul din cei mai străluciți 100 de absolvenți ai universității.

A urmat cursuri postuniversitare de comerț exterior și cooperare economică internațională, relații internaționale, limbi străine (araba, engleza, franceza, rusa, coreeana). În anul 2001 a urmat un curs de specializare în Protocol Diplomatic la Centrul de perfecționare al Ministerului Afacerilor Externe al Franței din Paris.

Valeriu Arteni. Sursa: Captură YouTube

Carieră impresionantă în diplomație

Valeriu Arteni și-a început cariera profesională în 1977 în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, ca referent ajutor relații. Între anii 1977-1982 a fost atașat cultural, de presă și protocol al Ambasadei României la Hanoi, potrivit stiri-neamt.ro.

Ulterior, între 1982-1984 a fost atașat la Direcția Protocol a MAE, Compartimentul Ceremonial diplomatic. În 1984-1989 este atașat la Direcția Relații IV (Asia și Orientul Mijlociu) din MAE. În 1990-1991 este secretar II, consilier la Cabinetul Subsecretarului de Stat pentru Asia, Africa și America latină din MAE.

Între anii 1991-1994 a fost prim-colaborator la Ambasada României din Republica Islamică Pakistan.

Ambasador al României în Vietnam și Coreea

Ulterior, între 1994-1999 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Socialistă Vietnam. În perioada 1999-2003 a fost director adjunct, director al Direcției Protocol din MAE.

În 2003-2007 este ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Coreea. În 2007-2008 este ministru plenipotențiar în Direcția Orientul Mijlociu și Africa din cadrul MAE. În 2008-2012 este ministru plenipotențiar în Direcția Asia Pacific din cadrul MAE. În 2012-2019 este însărcinat cu afaceri al României în Vietnam și Regatul Cambodgiei.

Din 2019 a fost consilier pentru politica externă la Camera Deputaților din Parlamentul României, iar din 2021 a fost consilier al președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

Dea lungul carierei sale, Valeriu Arteni a obținut mai multe ordine și medalii, iar Președintele RS Vietnam, Ngyen Phu Trong, i-a acordat Ordinul National „Huu Nghi“, cea mai înaltă distincție oferită unui cetățean străin, pentru întreaga carieră în serviciul relațiilor diplomatice româno-vietnameze.