Pictorul Viorel Mărginean a murit la vârsta de 89 de ani, potrivit informațiilor transmise de Uniunea Artiştilor Plastici pe rețelele de socializare.
Pictorul Viorel Mărginean a fost un membru de onoare al Academiei Române (2006). Totodată, el a fost director al Muzeului Naţional de Artă al României între 1994-1995 şi a ocupat funcţia de ministru al Culturii între 5 mai 1995 și 23 august 1996, potrivit Agerpres.
În noiembrie 2003 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler, iar din 2006 a fost membru de onoare al Academiei Române.
Despre Viorel Mărginean
Acesta s-a născut pe 12 decembrie 1933, la Cenade, judeţul Alba. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în 1959, debutând în 1958 la Expoziţia Interregională de Pictură, Sculptură şi Grafică din Bucureşti, sub pseudonimul de Gheorghe Sandu.
Din 1961 a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici, unde a fost secretar şi apoi vicepreşedinte, timp de 15 ani. În 1970 a primit o bursă de studii acordată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, iar în 1982 a primit o altă bursă de studii acordată de Departamentul de Stat din Italia.
De altfel, acesta a fost și membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Literatură şi Artă din Paris (1980) şi membru al Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma (1999).
Viorel Mărgineanu a primit diverse premii mari pentru talentul său: Ordinul „Meritul cultural” (1968), Marele Premiu şi Diploma de Onoare la Trienala Internaţională de Pictură de la Sofia (1979), Marele Premiu Internaţional „Triomfo 81” şi Premiul „Omagiu lui Picasso” (1981), Marele premiu al UAP (1984), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Arte (1995) și Premiul Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” (1996).
Din nefericire, aceasta nu este singura pierdere tragică pe care România o suferă. Recent, un mare regizor a murit. Este vorba despre regizorul Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii (produs în 1986) şi Declaraţie de dragoste din 1985. Cele două producții au marcat mijlocul anilor 80 prin recorduri de popularitate.
Doliu în România! Regizorul din „Liceeni” a murit
Acesta s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani. De menționat este faptul că Nicolae Corjos s-a născut la Hotin (România, astăzi în Ucraina), în 1935. El a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956.
A avut o activitate extrem de bogată în lumea artistică și cinematografică. El a fost cel care a înfiinţat studioul de cinematografie al Conservatorului în anul 1966, activând ca profesor de artă cinematografică până în 1972.
Totodată, timp de mai bine de zece ani, începând din 1981, a fost regizor de film documentar la Studioul „Alexandru Sahia”, perioadă în care a realizat 50 de filme documentare, printre care Mănăstirea Văcărești (1989), Sergiu Celibidache (1991), Concursul Internațional „George Enescu” (1992) etc. şi a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului între 1995 şi 2001.
Despre Nicolae Corjos
În 2000, Nicolae Corjos a devenit doctor în muzică cu teza „Arta muzicii – componentă şi aureolă a audiovizualului” şi a fost profesor universitar la Universitatea „Hyperion” din 1990 până în 2009. Totodată, Nicolae Corjos a fost membru al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).
În cinematografie a debutat în 1967 când a fost regizor secund al filmelor Dacii (1967). A urmat apoi Ciprian Porumbescu (1973), Nemuritorii (1974), Toate pînzele sus (serial TV, 1977), Contele Ory (1978, în colaborare cu Jacques Trehouta).
Filmografia lui Nicolae Corjos cuprinde lung metrajele Ora zero (1979), Alo, aterizează străbunica!… (1981), Pădurea nebună (1982), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1988), Un studio în căutarea unei vedete (1988), Liceenii Rock’n’Roll (1991).
Pe de altă parte, filmele Declarație de dragoste şi Liceenii au devenit un fenomen cinematografic al anilor 80 şi s-au bucurat de o popularitate extraordinară în deceniile ce au urmat.
Televiziunile din România au difuzat aceste filme de zeci de ori, iar mai multe generații s-au bucurat de ele. Au fost văzute în timp ca un document artistic al emoţiilor şi relaţiilor sociale specifice vârstei adolescenţei, aşa cum arătau ele în anii 80, în România. Totodată, cele două filme cel mai probabil vor rămâne apreciate indiferent de probele la care sunt ele supuse de istoria recentă.
