Doliu în Japonia! Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, s-a stins din viață
Japonia este în doliu, după ce s-a aflat că Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1994, simbol progresist şi nonconformist, s-a stins din viață. Acesta a decedat la onorabila vârstă de 88 de ani pe data de 3 martie 2023, însă abia astăzi, 13 martie 2023, a fost anunțat decesul său de către Editura Kodansha. Înmormântarea sa a avut loc în cadru restrâns, participând doar membrii familiei.
„A murit de bătrâneţe la primele ore ale zilei de 3 martie”, scrie într-un comunicat de presă.
Una dintre cele mai pasionate voci ale conştiinţei
„Kenzaburo Oe, al doilea laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al Japoniei, cu insistenţa sa de a angaja cititorul într-un dialog provocator asupra condiţiei umane, este una dintre cele mai pasionate voci ale conştiinţei care contracarează tradiţia culturală minimalistă a ţării, care pune imaginea şi estetica tăcerii mai presus de preocupările sociale şi politice”, îl caracteriza Academia Nobel.
În 1994, Premiul Nobel pentru Literatură l-a consacrat pe Kenzaburo Oe, „care, cu o mare forţă poetică, creează o lume imaginară în care viaţa şi mitul se condensează pentru a forma o imagine deconcertantă a situaţiei umane fragile actuale”. La scurt timp după aceea, el a refuzat Ordinul Culturii, o distincţie japoneză acordată de către împărat, fapt ce a stârnit un mare scandal în ţara sa.
„Nu pot recunoaşte nicio autoritate, nici o valoare mai înaltă decât democraţia”, a justificat el.
Despre lucrările lui Kenzaburo Oe
Kenzaburo Oe a devenit cunoscut la nivel internațional pentru „Notes from Hiroshima” (1965), „Notes from Okinawa” (1970), „Jocul secolului” și „M/T şi povestea minunilor pădurii…”
„Notes from Hiroshima” este o colecţie de mărturii emoţionante ale victimelor bombardamentelor atomice de la Hiroshima, care au avut loc pe data de 6 august 1945, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În „Notes from Okinawa”, regretatul scriitor este interesat de soarta tragică a acestui mic arhipelag periferic al Japoniei, care a fost retrocedat de Statele Unite ale Americii abia în anul 1972.
Urât de naţionaliştii japonezi, Kenzaburo Oe a fost dat în judecată pentru defăimare zeci de ani mai târziu pentru că şi-a amintit în acel eseu că soldaţii japonezi au fost forţaţi să se sinucidă în timpul bătăliei care a avut loc la Okinawa în anul 1945. Acesta a câştigat procesul după o procedură lungă.
Nostalgia lui pentru pădure şi miturile copilăriei sale au fost o sursă de inspiraţie pentru romanele sale.