Doliu imens la nivel mondial. A încetat din viață o adevărată legendă a dansului. Anunțul a fost făcut chiar de familia sa. Despre cine este vorba și care a fost cauza morții?
Doliu imens în lumea dansului. Potrivit ultimelor informații transmise de AFP, dansatorul şi coregraful argentinian Juan Carlos Copes, o legendă a tangoului, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 89 de ani.
Anunțul a fost făcut chiar de familia artistului, pe pagina de facebook, relatează Agerpres.
„Va străluci mereu în mijlocul stelelor şi pentru totdeauna în istoria tangoului dansat”, a scris pe Facebook fiica sa Johana Copes, care i-a călcat pe urme şi i-a fost timp de aproape 20 de ani parteneră de dans.
În ceea ce privește cauza decesului, se pare că dansatorul octogenar fusese infectat cu noul coronavirus în luna decembrie a anului trecut.
Juan Carlos Copes s-a născut la 31 mai 1931 la Buenos Aires și a devenit celebru după ce a făcut cunoscut tangoul ca stil coregrafic complet şi l-a adus pe marile scene internaţionale.
El a format un cuplu de tango legendar cu Maria Nieves, cu care a şi fost căsătorit între 1964 şi 1973, cei doi continuând să danseze împreună până în 1997.
De menționat este faptul că în anul 2015, a încheiat o carieră în care „a strălucit pe Broadway şi a fost aplaudat în Europa”, a amintit sâmbătă pe Twitter Ministerul argentinian al Culturii.
Doliu în Argentina
Moartea dansatorului este o altă lovitură pentru Argentina. La finalul anului trecut, țara a mai pierdut un om important. Este vorba despre legenda fotbalului argentinian și mondial, Diego Armando Maradona.
Acesta s-a stins din viață în luna noiembrie la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct.
Potrivit BBC, fostul fotbalist a fost supus unei tratament pentru dezalcoolizare, fiind dependent de alcool, o mare problemă a sa.
Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei, al cărei căpitan a fost, Cupa Mondială la fotbal în 1986.