Doliu în lumea politică din Grecia după ce fostul preşedinte grec Karolos Papoulias, s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Acesta a avut două mandate de președinte în perioada 2005-2015 și a murit chiar în a doua zi de Crăciun.
Tragicul anunț a fost făcut de președinția din Grecia, citată de Reuters. Pe lângă funcția de președinte pe care a deținut-o vreme de două mandate, Papoulias, care a fost, de asemenea, ministru de externe în perioada 1985-89 şi 1993-96. Totodată, el a fost membru membru de rang înalt al partidului socialist PASOK şi un apropiat al regretatului său lider şi fost prim-ministru Andreas Papandreou.
O reacție la tragedie a venit din partea președintei Katerina Sakellaropoulou, Aceasta i-a adus un omagiu lui Papoulias pentru rolul său în rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi împotriva juntei militare din Grecia din 1967-74.
El a adăugat că fostul șef de stat a apărat libertatea și dreptatea de-a lungul întregii sale vieți.
”Participarea sa la rezistenţa naţională şi la lupta împotriva dictaturii… a reflectat devotamentul său continuu faţă de idealurile de libertate şi dreptate, pe care le-a apărat de-a lungul întregii sale vieţi”, a declarat Sakellaropoulou într-un comunicat.
Doliu în lumea politică! Un fost șef de stat a murit
Amintim faptul că lumea politică a mai fost zguduită de o altă tragedie în luna noiembrie. Un alt șef stat a încetat din viață. Este vorba despre ultimul preşedinte al Africii de Sud în perioada de apartheid, Frederik Willem de Klerk. Acesta, un nume important în tranziţia ţării către democraţie și a murit la data de 11 noiembrie, în locuința sa din Cape Town.
Tragicul anunț a fost făcut de de Fundaţia FW de Klerk într-o declaraţie de presă, citată de reuters.com. Potrivit sursei citate, fostul președinte a murit împăcat, după o luptă cu cancerul de mezoteliom.
„Fostul preşedinte FW de Klerk a murit împăcat la locuinţa sa din Fresnaye în cursul dimineţii, după o luptă cu cancerul de mezoteliom”, transmite Fundaţia FW de Klerk.
Frederik Willem De Klerk, ultimul preşedinte alb al Africii de Sud a murit la vârsta de 85 de ani și el a fost cel care l-a eliberat pe faimosul luptător anti-apartheid Nelson Mandela. Ulterior, De Klerk a împărţit cu Mandela premiul Nobel pentru pace.