Scriitoarea britanică Fay Weldon s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, după ce a suferit o fractură de spate și un AVC.

Aceasta anunțase anterior pe site-ul său că a fost internată în spital pentru că suferise o fractură la spate, iar după aceea a făcut accident vascular cerebral, transmite DPA.

„Anunţăm cu mare tristeţe decesul lui Fay Weldon (CBE), autoare, eseistă şi dramaturgă. Ea a murit în pace în această dimineaţă”, a transmis familia autoarei miercuri seara, pe data de 4 ianuarie.

Fay Weldon a câștigat numeroase premii de-a lungul carierei sale

În anul 2001, Fay Weldon a primit titlul onorific de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) acordat de regina Marii Britanii.

Pe lângă cele peste 30 de romane scrise, aceasta a publicat, de asemenea, nuvele și piese pentru televiziune, radio şi teatru.

Cel mai cunoscut roman al său a fost, fără dar și poate, „The Life And Loves Of A She-Devil”, apărut în anul 1983. Acesta spune povestea unei femei care face orice ca să se răzbune pe soțul infidel. Romanul a fost chiar și adaptat pentru micile și marile ecrane.

După o carieră impresionantă și multe premii, Fay Weldon s-a retras din activitate în anul 2021.

Colegii de breaslă și-au exprimat regretele

Reprezentanţii The Booker Prizes, care acordă în fiecare an prestigioasele premii literare Booker Prize şi International Booker Prize, au transmis un mesaj prin care și-au exprimat „întristarea” la aflarea veștii decesului lui Fay Weldon. Totodată, au amintit că aceasta „a susţinut unul dintre cele mai memorabile discursuri din istoria Booker” atunci când a făcut parte din juriul competiției.

Autoarea Joanne Harris și-a exprimat, de asemenea, regretul după ce a aflat că Fay Weldon s-a stins.

„RIP Fay Weldon: ce pierdere şi ce femeie remarcabilă”, a scris aceasta pe Twitter.