Este o zi tristă pentru lumea modei, după ce un model care promitea enorm s-a stins din viață la numai 27 de ani. Era chiar muza unui celebru designer. Cauzele morții sale nu sunt cunoscute încă.
Lumea modei este în doliu. Jeremy Ruehlemann, un model originar din Statele Unite ale Americii, a murit la doar 27 de ani. Medicii legiști urmează să identifice cauzele decesului acestuia.
Acesta s-a născut în New Jersey și era o prezență constantă pe podiumurile de modă. Acesta a colaborat cu designeri celebri, precum Christian Siriano, John Varvatos, Superdry, Perry Ellis și alții.
A fost una din muzele lui Christian Siriano
Vestea morții sale i-a șocat pe mulți dintre colegii săi de breaslă, care și-au exprimat regretele pe rețelele de socializare. Unul dintre numele sonore care s-a arătat devastat de decesul lui Jeremy a fost creatorul de modă Christian Siriano, care a spus despre model că a fost una dintre muzele sale și va fi întotdeauna.
„Nu am postat niciodată așa ceva, dar să pierzi un prieten care a fost un suflet atât de frumos este foarte greu. Acest lucru îl fac pentru Jeremy, cel mai frumos om, care a dat atât de multă dragoste tuturor celor pe care i-a întâlnit, indiferent de circumstanțe. El a fost una dintre muzele mele și el va fi întotdeauna. M-a inspirat și îl voi iubi pentru totdeauna. Trimit toată dragostea mea familiei și prietenilor săi care au pierdut pe cineva atât de special. Știu că ne vom reîntâlni într-o zi, dar acum vreau doar să-l îmbrățișez. Odihnește-te bine J, cu toții te iubim atât de mult! Trimite dragoste familiei sale astăzi, te rog.”, a scris designerul pe Instagram.
Colegii de breaslă sunt devastați de moartea lui Jeremy Reuhlemann
Fotomodelul Lexi Wood a scris, de asemenea, pe Instagram că este devastată de moartea lui Jeremy, pe care îl considera cel mai bun prieten al ei. Aceasta a postat un mesaj emoționant alături de mai multe poze cu ei doi.
„L-am cunoscut pe Jeremy când aveam 15 ani, în ziua în care l-am cunoscut am știut că inima mea va fi plină pentru totdeauna, el este sufletul meu pereche, cel mai bun prieten al meu, sprijinul meu, familia mea, lumina mea, dragostea mea, flacăra mea geamănă… Puteam să merg mai departe pentru că era atât de special”, a scris aceasta.
Și make-up artistul Hung Vanngo a spus despre Jeremy că avea „un impact atât de mare asupra tuturor celor pe care îi întâlnea”.
„Sfâșiat de vestea că dragul meu prieten @Ruehlemann nu mai este. El a avut un impact atât de mare asupra tuturor celor pe care i-a întâlnit. În această industrie întâlnești o mulțime de oameni, dar el a fost unul dintre acei oameni care, chiar dacă l-ai întâlni o dată, el ar avea o parte din inima ta pentru totdeauna. Echipa mea și cu mine iubim și prețuim timpul pe care l-am avut lucrând cu el. Un prieten adevărat, vei fi iubit și amintit pentru totdeauna. PAR Jeremy”, a scris el.