Este doliu la nivel mondial! Un om care a schimbat lumea cu invenţia sa ne-a părăsit. El avea 70 de ani.
A murit Klaus Teuber, cel care a creat celebrul joc Coloniştii din Catan
Este vorba despre Klaus Teuber, cel care a inventat celebrul joc de societate Catan.
Echipa Catan i-a îndemnat pe cei care regretă dispariţia lui Teuber „să-i onoreze memoria prin a fi buni unul cu celălalt, prin a-şi urma fără teamă pasiunile creatoare şi prin a se bucura de un joc alături de cei dragi”.
Acest joc a fost lansat în anul 1995, sub numele iniţial de „The Settlers of Catan” (Coloniştii din Catan) şi s-a vândut de atunci în zeci de milioane de exemplare, putând fi găsite variante în peste 40 de limbi, potrivit Associated Press.
Ulterior, acest joc a generat zeci de produse derivate şi noi ediţii, inclusiv versiuni electronice, precum şi produse asociate jocului.
Teuber era de meserie tehnician dentar
Klaus Teuber s-a născut în Germania în anul 1952, în Rai-Breitenbach, nu departe de Frankfurt. De meserie tehnician dentar, el a dezvoltat mai multe jocuri în anii ’80 şi ’90, însă cel care i-a adus cu adevărat celebritatea a fost „Die Siedler von Catan”.
„Catan nu îl va ucide pe Monopoly, dar sper să devină un clasic nepieritor alături de celălalt”, spunea Klaus Teuber într-un interviu acordat atunci.
„Am avut multe probleme cu compania şi cu profesia mea”, recunoştea el în 2014, iar refugiul său a fost acela de a dezvolta jocuri în pivniţa sa, „cea peşteră subterană care apare în atâtea naraţiuni jucăuşe”.
Teuber a dezvoltat şi publicat mai multe jocuri, primul dintre ele, „Barbarossa und die Rätselmeister”, datând din anul 1988.
A creat un adevărat imperiu în jurul celebrului joc
Zece ani mai târziu, după ce jocul Catan înregistrase deja succes şi „mi se părea că Catan mă poate hrăni pe mine şi pe familia mea”, Klaus Teuber a renunţat la jobul de tehnician dentar şi a fondat compania Catan Gmbh., unde lucrează acum şi soţia sa, Claudia, şi fiii Guido şi Benjamin.
„Jocul a devenit atât de cunoscut, încât în Silicon Valley se joacă des, înainte de întâlnirile de lucru”, nota Wall Street Journal în 2009.
În cadrul acestui joc de societate, jucătorii îşi asumă rolul de colonişti, fiecare încearcă să construiască şi să dezvolte oraşele lor, în timp ce tranzacţionează şi acumulează resurse.
Jucătorii sunt recompensaţi cu puncte odată cu dezvoltarea propriilor oraşe. Primul care ajunge la un anumit număr de puncte este câştigătorul.