Doliu imens! A murit unul din marii actori. Era considerat cel mai frumos bărbat din lume

Deces

SURSA FOTO: Dreamstime

Actorul austriac Helmut Berger a murit, zilele trecute, la vârsta de 78 de ani. Berger era una dintre vedetele cinematografiei europene ale anilor 60, devenind renumit pentru interpretarea unor personaje narcisiste și ambigue.

Berger a fost mai întâi figurant în câteva producții cinematografice, la Roma, după care a fost descoperit de marele regizor italian Luchino Visconti, potrivit Deutsche Welle. A jucat în filme regizate de Francis Ford Coppola și Vittorio de Sica.

Lumea cinematografiei europene a deplâns moartea unuia dintre cei mai mari și controversați actori. Helmut Berger a murit în somn, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 79 de ani. În filme ca „The Damned” (1969) și „Ludwig II” (1972) Berger a devenit faimos grație chipului său fascinant și prezenței captivante pe marele ecran, fiind considerat muza lui Visconti.

Născut în orașul balnear austriac Bad Ischl în mai 1944, Berger a lucrat ca figurant la pe platourile de la Cinecittà, unul din cele mai mari studiouri de film din lume. Șansa sa a fost marele cineast italian Luchino Visconti, regizorul celebrelor filme ”Ghepardul” și ”Moarte la Veneția”, cel care l-a descoperit.

Visconti i-a oferit primul rol principal în „Vrăjitorul”

Visconti, care ulterior a devenit mentorul lui Berger, i-a oferit primul său rol principal în filmul „Vrăjitorul”, realizat in 1967. Colaborarea sa cu cineastul italian este considerată una remarcabilă. Berger a personificat în filmele lui Visconti desprinderea de anumite tabu-uri sexuale din cinematografia europeană, fiind cunoscut în special pentru rolurile de narcisiști și bisexuali.

Cel mai frumos bărbat din lume

„Helmut Berger a fost unul dintre cei mai mari și mai talentați actori pe care i-a avut cinematografia europeană”, a spus agentul lui Berger. Helmut Werner, care a anunțat moartea lui artistului pe site-ul său. „Mentorul său, Visconti, a recunoscut din prima clipă acest talent. Niciun alt actor după el nu l-a întruchipat într-un mod la fel de expresiv pe regele bavarez”, a continuat el. Visconti îl numea adesea pe Helmut Berger drept „cel mai frumos bărbat din lume”.

A câștigat celebritatea mondială în filme regizate de Vittorio De Sica și Francis Ford Coppola

Celebritatea lui nu s-a limitat doar la rolurile în limba germană. Berger a devenit cunoscut apoi cu rolurile interpretate în „Grădina Finzi-Continis”, regizat de Vittorio De Sica, „Dorian Gray”, al lui Massimo Dallamano și, ulterior, în anii 90, în „Nașul, partea a III-a”, regizat de Francis Ford Coppola. Berger a jucat alături de staruri din lumea filmului precum Elizabeth Taylor, Henry Fonda, Burt Lancaster și Silvana Mangano.
A fost fotografiat nud de Andy Warhol, a apărut pe coperta British Vogue (complet îmbrăcat, de data aceasta) și a călătorit alături de Brigitte Bardot, Bianca Jagger și Eliette von Karajan, devenind unul dintre cei mai extravaganți actori, chiar dacă nu aprecia filmului american.

Hollywood-ul era o „lume de plastic, artificială”

Hollywood-ul era o „lume de plastic, artificială”, deși a făcut o excepție și a apărut câteva în filme americane, inclusiv în drama „Miercurea cenușii” (1973), în rolul unui playboy care o seduce pe Elizabeth Taylor, și în „Nașul, partea a III-a”, ca bancher al Vaticanului care încearcă să escrocheze familia Corleone.

”Je ne regrette rien!”

Luchino Visconti a murit în 1976. Dispariția sa l-a devastat pe Berger, care a primit din ce în ce mai puține roluri importante. În schimb, a apărut în unele talks-show-uri din Italia și Austria și pe scena unor teatre. Agentul lui Berger a spus că, în mod sigur, artistul nu a regretat: ”Cu mulți ani în urmă, Helmut Berger mi-a spus: „Am trăit trei vieți. Și în 4 limbi! Je ne regrette rien!”.