Doliu imens! A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din România: A făcut parte din „Generaţia de Aur”

doliu în România

Sursa: collagemaker.com

A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din România. A făcut parte din "Generaţia de Aur" și este unul dintre cei care au scris istorie pentru fotbalul românesc. Anunțul a fost făcut de clubul la care evoluase.

Ne-a părăsit, în această dimineață, unul dintre cei care au scris istoria Petrolului! Șandor „Șoni” Pall s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, lăsând în urmă o carieră bogată, presărată cu multe momente memorabile, se arată într-un anunț făcut de FC Petrolul Ploiești.

Născut pe 19 noiembrie 1941 la Ojdula (Covasna), Șoni Pall a evoluat pentru Petrolul între 1959 și 1969, adunând 95 prezențe, în Divizia A, pentru „găzari”. A făcut parte din „Generația de Aur” a Petrolului, fiind câștigător al Cupei României, în 1963, dar și component al echipei care o înfrunta pe FC Liverpool în ediția 1966-1967 a Cupei Campionilor Europeni, jucând titular în duelul decisiv, disputat la Bruxelles.

După despărțirea de Petrolul, Șoni Pall și-a continuat cariera la Politehnica Iași și Gloria Buzău, pentru ca, ulterior, să se dedice antrenoratului. Șlefuitor al multor generații de fotbaliști, Pall a pregătit inclusiv prima echipă a Petrolului, în sezonul 97-98 al Ligii 1, atunci când s-a aflat, vreme de 17 meciuri, la cârma „galben-albaștrilor”.

Profesor de educație fizică, absolvent al Facultății din Iași, Alexandru „Șoni” Pall a fost și singurul campion european din istoria Petrolului! În 1962, Pall a fost titular în naționala României „U18” care a cucerit, la București, titlul continental al juniorilor, reușind, la acel turneu final, să înscrie un gol în poarta Germaniei de Vest, apărată de nimeni altul decât celebrul Sepp Maier!
Rămas bun, „Șoni” Pall! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!