Artistul a pierdut lupta cu cancerul, o experiență drmatică pe care a descris-o într-o carte de versuri, publicată în 2020, scrie DeadLine.
A terminat studiile Academiei Regale de Artă Dramatică și a ajuns rapid cunoscut
Născut în 1951 la Brighton, Goody a terminat studiile Academiei Regale de Artă Dramatică, devenind rapid cunoscut ca actor de teatru și film, dar și ca poet. În 1980 a condus propriul show TV pentru copii, ”ITV, Smith & Goody”, alături de scriitorul și comediantul Mel Smith. Apoi a început să colaboreze la scenariul filmului ”Wilderness Road”, un sitcom a cărui acțiune se desfășoară într-un pub mizerabil din Londra.
A jucat în seriale TV, dar și în multe fime pentru marele ecran
Goody a jucat și în numeroase seriale și producții de televiziune. Actorul a fost distribuit în „Bleak House”, ”EastEnders”, ”Lovejoy”, ”The Lock Stock și Two Smoking Barrels”. Printre filmele pentru marele ecran în care a fost sdistribuit se numără ”The Cook the Thief His Wife & Her Lover”, regizat de celebrul Peter Greenaway, și ”Mr. Turner an Peterloo”. De asemenea, Goody a făcut turnee în toată lumea cu cu ”Royal Shakespeare Company” și, o vreme, a făcut parte din National Theatre of Brent, al lui Patrick Barlow.
Un actor dăruit cu har
Cottan, partenerul său de scris, a spus despre Goody că a fost un tip ”cald, plin de umor și foarte generos” și „un actor dăruit cu har”. Cu figura sa și talentul comic, unic, a fost o prezență memorabilă atât pe scenă, cât și pe ecran”, a spus Cottan. Goody a scris scenariile unor spectacole de teatru de comedie și a câștigat ”Edinburgh Fringe First Award”. A fost printre primii membri fondatori ai companiei de teatru ”Shared Experience”, unde a jucat în mai multe spectacole, dar cel mai de succes rămâne ”The Insomniac In Morgue Drawer Nine”, din 1982.
”Război și paracetamol”, adevărata moștenire artistică lăsată de Bob Goody
Recent, el a publicat o carte de versuri, intitulată ”Război și paracetamol”, în care și-a descris viața și experiența ultimilor ani, în care s-a confruntat cu o boală nemiloasă. „Amuzante, profunde și adesea cu un gust amar, aceste versuri sunt, în multe privințe, adevărata moștenire artistică a lui Bob”, a spus Cottan.