Scriitorul bosniac Dzevad Karahasan, unul dintre cei mai mari din țara sa, a decedat, a anunțat vineri editura Suhrkamp. Karahasan avea 70 de ani.
Marele romancier și eseist s-a născut în 1953 în oraşul iugoslav pe atunci Duvno, cunoscut acum sub numele de Tomislavgrad. Fiu de părinţi musulmani, el a studiat literatura şi teatrul la Sarajevo şi Zagreb. Capitala Bosniei avea să devină centrul vieţii sale. El a descris odată Sarajevo drept oraşul destinului său.
În 1992, la destrămarea Iugoslaviei, el a rezistat în oraşul asediat Sarajevo timp de aproximativ un an până când a reuşit să scape.
Făcea naveta Sarajevo- Graz
Scriitorul a acceptat rolul de lector şi profesor invitat în Germania şi Austria. Din 1996 până în 2003 a fost scriitor rezident în Graz. În ultimii ani a făcut naveta între Sarajevo şi oraşul austriac.
Multe dintre cărţile sale au fost traduse în engleză, precum „The Book of Gardens” (2002), „Reports from The Dark World” (2007) şi „The Solace of the Night Sky” (2016).
Câteva dintre romanele şi eseurile sale vorbesc despre fosta civilizaţie islamică din Bosnia şi nu numai.
Karahasan a fost recompensat cu numeroase premii, inclusiv Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană al oraşului Leipzig, în 2004, şi Premiul Goethe al oraşului Frankfurt, în 2020.
Este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani care au dat voce ţării sale Bosnia şi Herţegovina, cu istoria sa complexă.
A studiat teatrul
Dzevad Karahasan s-a născut la 25 ianuarie 1953, într-o familie etnică bosniacă, în oraşul iugoslav Duvno, cunoscut în prezent sub numele de Tomislavgrad (azi în Bosnia şi Herţegovina), potrivit site-ului literaturfestival.com.
A studiat teatrul şi literatura comparată la Sarajevo şi şi-a obţinut doctoratul la Zagreb. Apoi a lucrat ca dramaturg la Teatrul Naţional Zenica, ca redactor la diverse reviste literare şi de artă, iar începând din 1986 a predat şi dramaturgie şi teatru la Universitatea din capitala bosniacă.
Războiul din Bosnia şi Herţegovina l-a găsit în funcţia de profesor, ulterior decan al Academiei Artelor Spectacolului din Sarajevo. În 1992, la destrămarea Iugoslaviei, a rezistat în oraşul asediat timp de aproximativ un an, până când a reuşit să scape. În 1993, a părăsit ţara în urma unor violenţe asupra sa. Scriitorul a acceptat apoi rolul de lector şi profesor invitat în Germania şi Austria, la universităţi precum cele din Salzburg, Berlin şi Gottingen.
Din 1993, Karahasan a lucrat ca dramaturg pentru ARBOS – Compania de Muzică şi Teatru, notează site-ul Institutului Goethe. Piesele sale au fost jucate în Austria (Viena, Krems, Hallein, Eisenstadt, Salzburg, Villach, Klagenfurt), Germania (Gera, Erfurt, Berlin, Leipzig), Bosnia şi Herţegovina (Sarajevo), Ucraina (Odesa), Republica Cehă (Praga, Hradec Kralove, Brno), Kosovo (Pristina), Polonia (Szczecin), Singapore (Singapore Arts Festival) şi SUA (Washington DC).
Șapte ani, rezident la Graz
Din 1996 până în 2003, a fost scriitor rezident în Graz. În ultimii ani ai vieţii a făcut naveta între Sarajevo şi oraşul austriac.
Multe dintre cărţile sale au fost traduse în engleză, precum „The Book of Gardens” (2002), „Reports from The Dark World” (2007) şi „The Solace of the Night Sky” (2016). Câteva dintre romanele şi eseurile sale vorbesc despre fosta civilizaţie islamică din Bosnia şi nu numai.
În 1980 a publicat primul său volum de povestiri, „Kraljevske legende” („Legendele regelui”), iar în 1990 a lansat romanul „Istocni diwan” („Divanul de Est”), o poveste despre crime în contextul filosofiei islamice medievale. Pe lângă piese de teatru şi drame radiofonice, Karahasan a publicat şi eseuri precum „Dnevnik selidbe” (1994; „Sarajevo, Exodul unui oraş”), o descriere a vieţii cotidiene din oraşul devastat de război, pentru care a primit Premiul european de eseu Charles Veillon (1994). Poveştile romanelor „Sahrijarov prsten” (1994; „Inelul lui Shahrijar”) şi „Sara i Serafina” (1999; „Sara şi Serafina”) sunt, de asemenea, plasate în oraşul ocupat Sarajevo.
Karahasan a primit numeroase premii literare, printre care Premiul Bruno Kreisky pentru cărţi politice (1995), Premiul Herder din 1999, Premiul de carte Leipzig pentru înţelegere europeană (2004), Premiul Vilenica (2010), Medalia (2012) şi Premiul (2020) Institutului Goethe şi Premiul Franz Nabl (2017). Karahasan a scris pentru mai multe reviste europene şi a fost votat ca membru corespondent al Academiei Germane de Limbă şi Literatură în 2013.
