Doliu imens după trecerea în neființă a unei actrițe cu o carieră extrem de bogată, ce s-a făcut remarcată atât în filme de lung metraj, cât și în seriale de televiziune.
Cariera sa a debutat odată cu participarea la concursul de frumuseţe Miss America, care i-a adus ulterior primul său rol în televiziune.
Doliu imens! A murit vegheată de fiica sa
Actriţa americană Cloris Leachman a murit miercuri la vârsta de 94 de ani din cauze naturale în casa ei din Encinitas (California, SUA) vegheată de fiica sa, informează portalul TMZ, citat de EFE.
Leachman, care de-a lungul carierei a câştigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar în filmul „The Last Picture Show” (1971) şi nouă premii Emmy, a devenit cunoscută în anii ’70 datorită rolurilor din televiziune.
În aceeaşi perioadă, a primit un rol important în comedia horror „Tânărul Frankestein” (1974), un film cunoscut pe plan internaţional, în regia lui Mel Brooks.
Cariera sa a debutat însă în 1946, odată cu participarea la concursul de frumuseţe Miss America, care i-a adus ulterior primul său rol în televiziune.
Cinci nominalizări consecutive la premiile Emmy
Mai recent, între anii 2000 şi 2006, ea a interpretat rolul bunicii Ida din serialul „Malcolm in the Middle”, o comedie difuzată de canalul Fox şi avându-l ca protagonist pe actorul Frankie Muniz.
Pentru acest rol, Leachman a primit cinci nominalizări consecutive la premiile Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, trofeu pe care avea să-l câştige într-un final în 2006.
La 82 de ani, Leachman a participat la concursul de dans „Dancing With the Stars” şi, chiar înainte să împlinească venerabila vârsta de 90 de ani, a acceptat un alt rol în serialul fantasy „American Gods” (2017).
De-a lungul carierei, Cloris Leachman a avut roluri în seriale precum „The Facts of Life” (1986), „The Office” (2009) şi „Doi bărbaţi şi jumătate” (2005).