Doliu în lumea filmului, după ce o cunoscută actriță de la Hollywood a pierdut, luni, 13 iulie, lupta de peste doi ani cu cancerul la sân. Renumitul actor John Travolta a rămas văduv, după ce, soția sa, Kelly Preston, a murit astăzi.
Kelly Preston, soția lui John Travolta, a decedat, luni, la vârsta de 57 de ani, în urma unei boli incurabile, cancer la sân. Actorul John Travolta a confirmat decesul și a transmis un mesaj emoționant pe Instagram.
„Cu inima foarte grea, vă spun că frumoasa mea soție Kelly a pierdut lupta de doi ani cu cancerul de sân. Ea a dus o luptă curajoasă, în care a avut dragostea și sprijinul multor persoane. Iubirea și viața lui Kelly nu vor fi niciodată uitate.
Pentru un timp, voi fi alături de copiii mei, care și-au pierdut mama, așa că îmi cer iertare în avans pentru faptul că nu veți auzi de noi o vreme”, a scris actorul pe contul de Instagram.
El și Kelly Preston erau căsătoriți de 29 de ani. Cei doi au doi copii, Ella (20 de ani) și Benjamin (9 ani). Fiul lor Jett a decedat în ianuarie 2009, la vârsta de 16 ani, pe când se afla în vacanţă cu familia în Bahamas.
„Nu am mai întâlnit nicio altă persoană la fel de curajoasă, puternică, frumoasă şi iubitoare ca tine”, a scris fiica actriţei, Ella, pe Instagram, într-un mesaj omagial dedicat mamei sale.
Kelly Kamalelehua Smith, pe numele său real, s-a născut în Honolulu. Actriţa şi-a schimbat numele în Kelly Preston înainte de obţinerea primului rol în comedia romantică ”Mischief”, din 1985, după care a făcut parte din distribuţia unei alte comedii cu adolescenţi, ”Secret Admirer”.
Travolta, vedeta unor filme muzicale precum ”Saturday Night Fever” şi ”Grease”, a cunoscut-o pe Preston în 1988, când au jucat împreună în pelicula ”The Experts”.