Doliu uriaș în fotbal. Un portar de 20 de ani a murit chiar în timp ce apăra pentru echipa sa. Este vorba de Taufik Ramsyah. El era portarul lui Tornado FC. Tânărul fotbalist a încetat din viață după o coliziune extrem de dură cu un adversar. Momentul dramatic s-a petrecut în timpul meciului pe care echipa sa l-a susținut în compania celor de la Wahana FC, în liga a treia din Indonezia.
Nimeni nu s-ar fi așteptat la un asemenea deznodământ tragic pe terenul de fotbal. Mai ales, pentru că ceea ce s-a petrecut se poate observa mai în toate meciurile de fotbal. La o fază banală, tânărul goalkeeper a încercat să blocheze atacul unui fotbalist din echipa adversă a celor de la Wahana FC. Din cauza inerției și a vitezei în care s-a petrecut totul, adversarul l-a lovit cu piciorul în cap.
Taufik Ramsyah a părăsit terenul inconștient și a fost transportat de urgență la cel mai apropiat spital. Medicii au încercat să-l salveze, portarul a suferit o intervenție chirurgicală complicată, însă trupul său nu a mai rezistat și a murit. Anunțul decesului fotbalistului de 20 de ani a fost făcut de clubul Tornado FC, pe rețelele sociale.
Clubul de fotbal unde acesta activa a transmis imediat un mesaj de condoleanțe. Reprezentanții Tornado FC au amintit că portarul a iubit sportul rege încă din copilărie iubea, iar ultimele clipe și le-a petrecut apărând poarta și făcându-și meseria pe care o îndrăgea atât de mult.
Ultimele clipe și le-a petrecut apărând poarta
”Vești triste, Taufik Ramsyah a murit. Din copilărie iubea acest sport, iar ultimele clipe și le-a petrecut apărând poarta și făcându-și meseria pe care o îndrăgea atât de mult. Acum, Taufik ne-a lăsat cu pasiunea și devotamentul său pentru acest sport”, se arată în comunicatul celor de la Tornado FC.
Lumea sportului a mai fost lovită de o veste tristă în urmă cu căteva zile. Internaționalul spaniol de rugby Kawa Leauma a murit în urma unui accident stupid. Tânărul de 32 de ani a murit la spitalul din Amsterdam, după ce fusese internat sâmbătă cu răni grave la cap. Federația Spaniolă de Rugby a confirmat știrea șocantă într-un comunicat, spunând: „Ne pare rău să vă informăm despre moartea peste noapte a lui Kawa Leauma, care a suferit un accident ciudat după meciul Spaniei cu Țările de Jos, la Amsterdam”.
Leauma, care a călătorit în Olanda cu echipa națională de rugby a Spaniei pentru un meci al Celor Șase Națiuni împotriva Țărilor de Jos, se crede că a căzut de la aproximativ 25 de metri de pe terasa unui centru comercial. Jucătorul născut în Noua Zeelandă a fost transportat de urgență la spital pentru o intervenție chirurgicală.
Baru nonton video insiden kiper Taufik Ramsyah.
Sumpah ini pemain lawannya bisa lho untuk menghindar tapi malah hajar terus sampe nabrak kepalanya Almarhum sampai retak kepalanya.Al-Fatihah untuk Almarhum..pic.twitter.com/vxmwK215yS
— 🍉 (@SuporterFC) December 22, 2021