Doliu în lumea fotbalului! George Cohen, membru al echipei Angliei care a câștigat Cupa Mondială din 1966, a murit la vârsta de 83 de ani. Cohen și-a petrecut întreaga carieră de jucător la Fulham, unde a jucat 459 de meciuri, și a fost descris de George Best ca fiind „cel mai bun fundaș cu care am jucat vreodată”.
„Toată lumea de la Fulham este profund întristată să afle despre moartea unuia dintre cei mai mari jucători ai noștri, George Cohen”, a scris clubul londonez în semn de omagiu pe site-ul său.
Doliu în lumea fotbalului
Fundașul dreapta (cu 37 de selecţii) jucase toate meciurile epopeii victorioase a celor „Trei Lei” care, în 1966, au cucerit singurul titlu mondial, acasă.
George Cohen şi-a petrecut întreaga carieră la Fulham, jucând 459 de meciuri pentru această echipă din 1956 până în 1969, înainte ca o accidentare la genunchi să-i pună capăt carierei la vârsta de 29 de ani. O statuie a lui a fost dezvelită în afara stadionului Craven Cottage în octombrie 2016.
Cohen și-a vândut medalia de câștigător, cumpărată de Fulham pentru 80.000 de lire sterline, în 1998 din motive financiare, devenind primul jucător din echipă care a făcut acest lucru.
George Cohen a fost diagnosticat cu o boală grea
Geoff Hurst, care a marcat un hat-trick în acea faimoasă victorie din 1966, a fost unul dintre primii care a adus un omagiu.
„Foarte trist să aud că prietenul și coechipierul meu din Anglia, George Cohen, a murit. Toată lumea, fără excepție, a spus întotdeauna că George era un om atât de drăguț. Ne va lipsi din păcate, gândurile mele sincere sunt alături de soția lui George, Daphne, și de familia sa”, a spus acesta
Hurst și Bobby Charlton sunt acum singurii membri supraviețuitori ai echipei care a câștigat Cupa Mondială.
Cohen a fost diagnosticat cu cancer în 1976 și a ajutat la strângerea de fonduri pentru organizații caritabile de luptă împotriva cancerului. El a fost un militant și a strâns fonduri pentru cercetarea cancerului, care i-a luat viața colegului său de echipă din 1966, căpitanul Bobby Moore.
George Cohen a declarat în 2017 că, la moartea sa, își va dona creierul pentru cercetare științifică.
🏆 England 1966 World Cup winner
⚽️ 459 appearances for Fulham
Remembering a legend of the English game.
George Cohen – 1939-2022 pic.twitter.com/sjS82pXpbA
— EFL (@EFL) December 23, 2022