Muzicianul Franco Battiato, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi şi compozitori italieni, a murit marţi în reşedinţa lui din Milo, o localitate siciliană din sudul Italiei, la vârsta de 76 de ani după o suferinţă îndelungată, a anunţat familia sa.
Drama prin care a trecut artistul
Boala lui Franco Battiato nu a fost confirmată niciodată. Se presupunea că a suferit de boala Alzheimer. Stările sale de sănătate s-au înrăutățit grav după un accident din 2017 care l-a obligat să oprească concertele și turneele programate. O cădere i-a provocat fractura femurului și a bazinului, potrivit Italy24news.
Franco Battiato, care a rămas în ultimii ani departe de scenă, era cunoscut pe plan internaţional pentru stilul său poetic, filosofic şi existenţial, care l-a însoţit de-a lungul întregii sale cariere şi care a fost ilustrat în cântece devenite celebre, precum „Centro di gravita permanente” (1981) şi „Voglio vederti danzare” (1982)
„Un maestru ne-a părăsit. Unul dintre cei mai mari ai cântecului italian. Unic, inimitabil şi mereu în căutarea unor noi expresii artistice. Lasă în urmă o moştenire veşnică”, a declarat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, la aflarea veştii despre decesul lui Franco Battiato.
Funeraliile cantautorului italian, care a încetat din viaţă marţi la ora locală 05:00 (03:00 GMT), se vor desfăşura într-un cadru privat, potrivit mass-media locale.
Peste 50 de ani de carieră. A fost o legendă în Italia
Franco Battiato, născut pe 23 martie 1945 la Riposto, în Italia, a fost un muzician eclectic şi inimitabil, care a abordat genuri muzicale diverse, de la rock şi până la muzica uşoară, evidenţiindu-se atât în cântecul de autor, cât şi în muzica etnică şi electronică, precum şi în cea de operă.
Cariera lui, care s-a întins pe durata a peste 50 de ani, a făcut din Franco Battiato un personaj cu adevărat unic în peisajul muzicii italiene şi o adevărată legendă în ţara sa.
Sursa foto: Dreamstime