S-a stins din viață o personalitate a sportului
Ioan Marconi, o figură marcantă a sportului arădean a încetat din viață luni, la vârsta de 84 de ani. Ioan Marconi a fost campion național și antrenor în anii ’70, devenind ulterior decanul Facultății de Sport din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș, apoi cadru didactic la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.
Asociația Județeană de Atletism din Arad, al cărui membru onorific a fost Ioan Marconi, a făcut anunțul privind decesul acestuia și a transmis condoleanțe familiei.
„Cu tristețe în suflet am fost anunțat de d-na Marconi că dl. Marconi Ioan, camaradul asociației noastre, a încetat din viață în dimineața acestei zile. Drum lin printre îngeri domnule profesor. Sincere condoleanțe întregii familii Marconi”, se arată în mesajul asociației.
Cine a fost Ioan Marconi?
Ioan Marconi s-a născut la 12 ianuarie 1939 și a avut o ascensiune fulminantă în lumea sportului la Universiada din 1964. El a cucerit medalii de aur pentru România în probele de 100 și 200 de metri garduri, precum și în cursele de 400 și 800 metri, inclusiv ștafeta (4×400 m).
Printre elevii săi s-a numărat Ibolya Korodi, care a obținut un impresionant loc 4 la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, în proba de ștafetă 4×400 de metri. Marconi a fost, de asemenea, antrenorul lui Gheorghe Petronius în proba de 400 de metri garduri. Acesta din urmă a fost selectat în lotul olimpic pentru Munchen 1972, dar din păcate, sportivul s-a îmbolnăvit de hepatită chiar înainte de plecarea delegației tricolore.
Ioan Marconi a fost profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național Moise Nicoară timp de aproape trei decenii. După Revoluție, el a înființat clasele cu program sportiv la școala „Slavici” și a fost unul dintre membrii fondatori ai Comisiei Județene de Atletism.
Ulterior, el a devenit în 1991 decanul Facultății de Sport din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad. De asemenea, a fost cadru didactic la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Ioan Marconi a fost cel care s-a implicat activ în reintroducerea arenei „Gloria” în circuitul atletismului.
Marconi a furnizat toate expertizele necesare pentru montarea tartanului de pistă la arena de la Bou Roșu, care, din păcate, s-a deteriorat de-a lungul anilor. Din acest motiv, încă din 2017, Ioan Marconi și colegii săi din Comisia Județeană de Atletism au militat pentru înlocuirea acestuia. În acel an, el i-a predat ștafeta de președinte al CJA lui Constantin Miclea, scrie Sport Arad.