Omul de ştiinţă britanic James Lovelock, recunoscut drept unul dintre primii cercetători care au lansat semnale de alarmă cu privire la încălzirea climatică, dar şi pentru „ipoteza Gaia”, un construct teoretic în care prezintă Pământul ca pe o planetă vie, capabilă să se autoregleze, a murit la vârsta de 103 ani, a anunţat miercuri familia sa, transmite AFP.
A murit de ziua sa de naștere
„James Lovelock a murit ieri (marţi), la reşedinţa sa, înconjurat de familie, în ziua în care a împlinit 103 ani”, conform comunicatului familiei. „Lumea îl cunoştea ca pe un pionier, un profet al climatului şi inventatorul teoriei Gaia”, se mai precizează în comunicat.
Născut în 1919, Lovelock a crescut în sudul Londrei între cele două războaie mondiale şi a muncit timp de 20 de ani pentru Institutul britanic de cercetări medicale. Angajat de NASA la începutul anilor ’60, Lovelock s-a stabilit pentru o perioadă în California, unde a lucrat la proiecte privind posibilitatea existenţei vieţii pe Marte.
Este cunoscut pentru că a formulat „ipoteza Gaia” în 1970, în care prezenta Terra ca pe o fiinţă vie, capabilă să se autoregleze. Teoria sa a fost criticată de alţi oameni de ştiinţă.
Avertismente lansate privind încălzirea globală
Cu toate acestea, cercetările sale au evidențiat unele dintre problemele care au devenit cele mai intense preocupări de mediu de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, printre care se numără răspândirea insidioasă a poluanților industriali, distrugerea stratului de ozon și potențiala amenințare a încălzirii globale.
El a susținut energia nucleară și a apărat industriile chimice – iar avertismentele sale au luat o notă din ce în ce mai apocaliptică.
„Planeta pe care trăim trebuie doar să „ridice din umeri” pentru a duce la moartea unei fracțiuni de milion de oameni”, scria Lovelock în 2006. „Dar acest lucru nu este nimic în comparație cu ceea ce se poate întâmpla în curând. Acum abuzăm atât de mult de Pământ încât acesta se poate întoarce în starea fierbinte în care se afla acum 55 de milioane de ani, iar dacă se va întâmpla acest lucru, cei mai mulți dintre noi și urmașii noștri vor muri”, mai spunea omul de știință.
Unul dintre cei mai importanți oameni de știință
„Ce viaţă şi ce poveşti! Geniul lui Jim a făcut din el un Forrest Gump al ştiinţei, modelând primele ştiinţe ale climei, căutarea vieţii pe Marte, descoperirea găurii în stratul de ozon, concepţia despre lume ca un sistem care se autoreglează”, conform biografului său, jurnalistul Jonathan Watts (The Guardian).
„Fără îndoială omul de ştiinţă independent cel mai important al secolului trecut, Lovelock a fost cu decenii înaintea vremurilor sale în ceea ce priveşte teoriile sale despre Terra şi climă„, conform Science Museum din Londra.
Într-un interviu acordat pentru AFP în iunie 2020, Lovelock a relativizat pandemia de coronavirus care „îi ucide în special pe cei de vârsta mea – pe bătrâni – şi deja sunt prea mulţi. Schimbările climatice sunt mult mai periculoase pentru viaţa pe Terra decât orice boală imaginabilă”, afirma el.