S-a stins din viață un nume important din politica românească! Un fost parlamentar a decedat la 76 de ani. Acesta urmează să fie petrecut pe ultimul său drum, joi, 20 octombrie.
Fostul senator din partea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNŢCD) Petru Juravlea s-a stins din viaţă duminică, 16 octombrie, la Suceava, la vârsta de 76 de ani.
Petru Juravlea a activat în calitate de ofițer în marina civilă în perioada 1978-1981
Fostul parlamentar Petru Juravlea s-a născut pe 14 iulie 1946 la Frătăuții Noi din judeţul Suceava. Petru Juravlea a absolvit Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți din județul Suceava.
Ulterior, între anii 1965 și 1969 a fost student în cadrul Facultății de Electromecanică Minieră din Petroșani. Senatorul PNȚCD a activat în calitate de ofițer în marina civilă în perioada 1978-1981, iar apoi a condus sucursala Suceava a trustului de construcții TMUCB.
Fostul senator s-a remarcat și prin activitatea sa filantropică, sprijinind material Mănăstirea Putna
Pentru Juravlea și-a început activitatea în cadrul Parlamentului României în anul 1996, când a fost ales în calitate de senator în județul Suceava pe listele PNȚCD. Ulterior, în luna octombrie 2000 a devenit senator independent. Fostul senator s-a remarcat și prin activitatea sa filantropică, sprijinind material Mănăstirea Putna și căminul de bătrâni al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, potrivit Monitorului de Suceava.
Fostul parlamentar Petru Juravlea va fi petrecut pe ultimul său drum, joi, 20 octombrie. Ceremonia religioasă va fi organizată la Biserica Sf. Simion (Turnu Roșu).
Un alt nume greu s-a stins la vârsta de 35 de ani. A fost campion național
A murit un fost mare campion mondial al României. Vasile Cojoc a decedat la vârsta de 35 de ani. Acesta a fost multiplu campion național și des medaliat la concursurile internaționale. Cauza decesului nu a fost precizată.
Fostul judoka Vasile Cojoc a obținut mai multe medalii la turneele internaţionale, a încetat din viaţa, la doar 35 de ani. Anunțul a fost făcut, luni, 17 octombrie, de către Federaţia Română de Judo.
„O veste tristă vine în aceasta zi de luni. Fostul judoka sibian Vasile Cojoc a încetat din viaţă fulgerător, la vârsta de 35 de ani. Federaţia Romană de Judo transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de FRJ pe site-ul oficial, distribuit pe pagina oficială de Facebook.
Vasile Cojoc s-a născut pe 4 august 1987. Acesta a fost multiplu campion național și medaliat la multe turnee internaționale de judo. „Federația Română de Judo transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de FRJ.