Doliu imens în politica din România. A murit un fost primar PSD. Vestea tragică i-a făcut pe cei care l-au cunoscut să reacționeze imediat. Aceștia au ținut să amintească meritele deosebite pe plan administrativ ale fostului edil și să sublinieze că a fost un om gospodar și de ispravă.
Doliu imens în PSD. Un fost lider al partidului dar și fost primar a încetat din viață. Este vorba despre Gheorghe Lăcătuș, care a condus Iratoșu între anii 2008-2012.
Organizația județeană a PSD Arad a reacționat la auzul veștii că Gheorghe Lăcătuș, fostul primar social-democrat din județul Arad a decedat, anunţă Glasul Aradului.
„Deplâng dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu, Gheorghe Lăcătuș. A fost un bun coleg, un om gospodar și de ispravă, cu merite reale în plan administrativ. Condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Florin Tripa, președinte executiv al PSD Arad.
Gheorghe Lăcătuș a fost un om gospodar și de ispravă
Și colegii de la PSD Arad au reacționat pe pagina de socializare. Aceștia au deplâns dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu.
„Întregul colectiv PSD Arad, în frunte cu președintele Mihai Fifor, deplâng dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu, Gheorghe Lăcătuș. A fost un bun coleg, un om gospodar și de ispravă, cu merite reale în plan administrativ. Condoleanțe familiei îndoliate!”, au postat colegii din PSD Arad pe Facebook.
Gheorghe-Dimitrie Lăcătuș a murit vineri, 1 aprilie, la vârsta de 69 de ani. A fost răpus de o boală necruțătoare, care l-a chinuit crunt în ultimele luni de viață. Gheorghe-Dimitrie Lăcătuș a fost membru al PSD și fost primar la comunei Iratoșu din județul Arad în perioada 2008-2012.
Comuna Iratoşu are în componenţă trei sate: Iratoşu, care este şi reşedinţa comunei, Variaşu Mare şi Variaşu Mic. Comuna este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primar actual este Atila Iosif Papp, de la Uniunea Democrată Maghiară din România, în funcție din 2012.
Tragedie uriașă și în PNL
Și în PNL s-a produs o tragedie fără precedent. În urmă cu câteva zile, primarul liberal al comunei Jibert din județul Brașov, Iancu Boeriu, a avut o altercație cu viceprimarul, dar și cu un consilier local. Cei trei au ajuns să se ia la bătaie, iar în urma altercației, edilul a ajuns să fie internat de urgență la spital. Loviturile au fost atât de puternice, încât aceasta a decedat după doar câteva zile de spitalizare.
Surse din anchetă au declarat că edilul-şef, în vârstă de 64 de ani s-a stins în spital, la numai câteva zile după bătaia în urma căreia s-a ales cu câteva coaste rupte. În urma autopsiei, se va stabili exact cauza morții. Ulterior, poliția a deschis o anchetă pentru lovituri cauzatoare de moarte în acest sens, pentru a stabili clar ce s-a întâmplat la acel moment.