Marian Traian Gomoiu, celebrul biolog şi oceanograf român, membru corespondent al Academiei Române, a murit la vârsta de 85 de ani, decesul fiind anunțat de Ziua de Constanța.

Acesta a adus contribuţii ecologice la cunoaşterea dinamicii ansamblului biocenozelor bentale, fiind primul în România care a făcut observaţii directe prin scufundare. De asemenea, a avut însemnate contribuţii la cunoaşterea fenomenului eutrofizării Mării Negre.

Cercetările sale se regăsesc în peste 170 de lucrări și studii

S-a născut la 15 august 1936, la Bazargic, astăzi în Bulgaria. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj-Napoca, şi-a continuat specializarea în Danemarca şi în SUA. În 1973 a devenit doctor în ştiinţe biologice cu teza „Contribuţii la cunoaşterea ecologiei moluştelor psamobionte de la plajele submerse nisipoase de la litoralul românesc al Mării Negre”.

Cercetător la Laboratorul de oceanologie al Centrului de Cercetări Biologice al Academiei Române, devenit Institutul de Biologie „Traian Săvulescu” (1959-1970) şi la Institutul român pentru Cercetări Marine din Constanţa (1970-1990), a fost profesor la Universitatea din Constanţa, guvernator (1990-1993) al Rezervaţia biosferei Delta Dunării, director general adjunct (din 1994) la Centrul Român de Geologie şi Geoecologie Marină Bucureşti (devenit, în 1996, Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

A participat la o serie de expediţii oceanologice în Marea Sergaselor, în Golful Batabano, în zona Isefjord, în Marea Neagră.

Marian Traian Gomoiu a fost distins cu numeroase premii

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în cele peste 170 de lucrări şi studii, scrise singur sau în colaborare, apărute în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Norvegia, SUA etc). În ianuarie 2010 a fost lansată lucrarea ştiinţifică „Zonele umede. Abordare ecologică”, apărută la Cluj Napoca, redactată de un colectiv de cercetători de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad şi de la Institutul de Biologie al Academiei Române, sub coordonarea acad. Marian-Traian Gomoiu şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Autorii au realizat un amplu şi complex studiu ştiinţific monografic adresat atât specialiştilor din domeniile ecologiei şi biologiei, cât şi publicului larg avizat. Caracteristicile esenţiale sunt acelea de documentar şi de studiu ecologic.

Redactor-şef adjunct al revistei „Cercetări marine”, vicepreşedinte al Comisiei de oceanografie a Academiei Române, membru al Societăţii de ştiinţe biologice din România, al Comisiei Internaţionale pentru exploatarea ştiinţifică a Mării Mediterane, al Comitetului de bentos, al Comitetului de ape salmastre, al Comitetului de plancton, al Societăţii malacologice italiene, al Asociaţiei Internaţionale pentru mediul meiobentosului.

A fost distins cu Premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române (1987); Premiul special al Salonului de carte „Ovidius” de la Constanţa (2003) pentru volumul „Ecologie, Metodologie pentru ştiinţe ecologice”; Medalia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Mării Negre (Istanbul, 2009); titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (2010), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003) şi https://fumn.eu/traian-gomoiu/.

Marian Traian Gomoiu a fost membru corespondent (din 31 mai 1993) şi membru titular (din 2015) al Academiei Române.