Cu o carieră impresionantă în politica externă și în activitatea academică din România, fostul ambasador Nicolae Ecobescu s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Fostul premier Adrian Năstase i-a dedicat diplomatului un articol pe blogul său.
Fostul premier Adrian Năstase a scris, într-un articol pe blogul său personal, despre fostul ambasador Nicolae Ecobescu, care s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani.
„Se împlinesc 160 de ani de la înființarea, în 1862, a unui minister, unificat, al Principatelor, sub denumirea de „Departament al Trebilor Străine și de Stat”. De fapt, în urma alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Principatelor, se creaseră structuri de politică externă atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Și, în definitiv, chiar după Regulamentele organice existau astfel de oficii.
În ceea ce privește diplomația românească, probabil că, fără a stabili o dată de început, ea a funcționat cu mult timp înainte și în forme diverse.
A plecat dintre noi un eminent diplomat
Printr-o ciudată coincidentă, tot astăzi, a plecat dintre noi ambasadorul Nicolae Ecobescu, eminent diplomat, cu o carieră impresionantă în politica externă românească și în activitatea academică din țară.
L-am cunoscut în urmă cu peste 40 de ani la ADIRI iar, în mandatul meu la externe, a fost unul dintre sfătuitorii mei. Tot atunci, i-am încredințat conducerea IRSI (Institutul român de studii internaționale), pe care îl creasem.
De-a lungul anilor, ne întâlneam pentru a-mi sugera inițiative de politică externă. A fost unul din membrii fondatori ai Fundației Europene Titulescu, apoi membru de onoare, primind și premiul „Nicolae Titulescu” pentru ampla colecție de documente (13 volume) pe care a publicat-o, sub egida Fundației – „România. Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii războiului rece”.
A fost un mentor pentru mulți diplomați. Și-a slujit țara în toate anotimpurile politice și acum, la 90 de ani, a plecat lăsându-ne să reflectăm la felul în care putem, la rândul nostru, să contribuim la „supraviețuirea și afirmarea României” în noul Război rece.
Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe familiei!”, a scris Adrian Năstase.
Cine a fost Nicolae Ecobescu?
Nicolae Ecobescu s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. El a fost diplomat de carieră, membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României încă din anul 1959. De-a lungul carierei sale a ocupat numeroase funcții oficiale, cele mai importante dintre acestea fiind:
– Membru al delegațiilor României la opt sesiuni ale Adunării Generale a ONU, în intervalul 1959-1971;
– Reprezentant permanent al României pe lângă Oficiul European al ONU, inclusiv instituțiile specializate ale Națiunilor Unite și Comisia Economică Europeană, având sediul la Geneva (1963-1969);
– Șef al Delegației României în Comitetul celor 18 state pentru dezarmare (1967-1969);
– Adjunct al ministrului Afacerilor Externe (1969-1973);
– Șef al Protocolului de Stat al României (1973-1983);
– Ambasador al României în Republica Elenă (1983-1990).