Doliu imens în România! Am mai pierdut o stea. S-a stins o legendă a lumii

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Regretata soprană Virginia Zeani, cunoscută drept „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma, a fost condusă pe ultimul drum în satul Solovăstru. Aceasta s-a stins din viaţă în West Palm Beach, Florida, la vârsta de 97 de ani.

Cunoscuta soprană Virginia Zeani, născută în România, s-a stins din viaţă în West Palm Beach, Florida, la vârsta de 97 de ani. Aceasta era cunoscută drept „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.

Sursă: gramilano.com

Cea mai mare dorință a ei a fost să fie înmormântată în județul Mureș, o locație considerată de către regretata soprană drept casă, notează stirileprotv.ro

Virginia Zeani a fost condusă pe ultimul drum

Astfel, Virginia Zeani a fost condusă joi pe ultimul drum în satul Solovăstru, unde a copilărit. Amintim că aceasta a trăit o bună parte din viață peste granițe, unde şi-a căpătat faima printre iubitorii muzicii de operă.

„Este un moment foarte trist pentru noi. Virginia Zeani a ajuns să fie cântăreața absolută în anii 50-60 în Italia, când erau cei mai buni cântăreți din întrega lume, Maria Callas din Grecia care a fost la divina Leila, Turcia și iată Virginia Zeani din județul Mureș”, a declarat Gyorgy Levente, director Filarmonica Târgu Mureș, potrivit sursei menționate.

Sute de persoane au condus-o pe ultimul drum

Trupul regretatei soprane a fost repatriat, iar sute de persoane au condus-o joi pe ultimul drum.

„Este cea mai importantă personalitate a satului Solovăstru”, a transmis profesorul Baciu Ioan.

„Mă simt onorată să fiu consăteană cu marea soprană a lumii Virginia Zeani, pe care o regretăm din suflet toți cei care am iubit-o. Pentru că rămâne legenda noastră”, a subliniat Luca Ortansa, artistă.

Virginia Zeani a străbătut întreaga lume şi a interpretat o mulţime de personaje din opere celebre

Amintim că Virginia Zeani a străbătut întreaga lume în cursul carierei sale. Astfel, aceasta a interpretat o mulţime de personaje din opere celebre. Mai mult, a influenţat traiectoria multor artişti din ţară şi a colaborat cu nume mari precum Luciano Pavarotti și Andrea Bocelli.

Virginia Zeani a fost inclusă în Opera America Hall of Fame, alături de mari personalităţi din domeniu, la împlinirea vârstei de 97 de ani, pe 21 octombrie 2022.

Totodată, regretata soprană deţinea peste 50 de premii şi distincţii internaţionale. Aceasta a primit Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” de la regele Mihai I al României în anul 2011.