Doliu imens în lumea milionarilor din România. Un afacerist a intrat cu mașina într-un pom și a decedat. Presa a notat că decesul s-a petrecut în condiții bizare, mai ales că a fost vorba de singurul pom de pe marginea drumului.

Este vorba de milionarul Florin Abagiu. Bărbatul a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. Tragedia s-a întâmplat pe e DJ144, între Nedelea și Florești, județul Prahova. După primele concluzii, se pare că afaceristul Florin Abagiu, în vârstă de 65 de ani, a pierdut controlul volanului și a lovit singurul copac de pe marginea drumului. Este luată în calcul și ipoteza ca bărbatului să i se fi făcut rău la volan.

Omul de afaceri se afla la volanul unui autoturism puternic, marca Audi Q7. El a pierdut controlul maşinii şi a intrat cu viteză într-un pom. Impactul i-a fost fatal, acesta fiind găsit decedat de către echipajele de intervenţie.

Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier s-a petrecut pe DJ 144, în comuna Ariceştii Rahtivani, sat Nedelea. Poliţia a confirmat faptul că şoferul a fost declarat decedat de către echipajul medical de la SMURD.

Cine este Florin Abagiu

Florin Abagiu era patronul societății FilSam și al Hotelului-Restaurant Seva și cumpărase și terenurile de tenis Fibec din apropierea Lacului Curiacul din Câmpina. Aici, Florin Abagiu a dorit să dezvolte un proiect mai amplu, prin care să fie mai bine puse în valoare nu doar investiția sa privată, ci și Lacul Curiacul și Parcul „Constantin Istrati”, situat peste drum de lac, până la limita cu Școala de Poliție.

„Depunem un proiect foarte interesant pentru obținerea unor fonduri europene, un proiect în valoare de 7 milioane euro. Potențialul în ansamblu al zonei este imens – un hotel al sportivilor, cu bază sportivă, cu terenuri de tenis, cu bazin de înot, cu lacul, cu Parcul Istrati, inclusiv intenționez concesionarea căii ferate, unde se poate amenaja o tiroliană.

Viitorul proiect ar putea prevede bărci pentru plimbare pe lac, dacă se pretează pentru pescuitul sportiv, amenajările de rigoare, pistă de biciclete, pistă de alergare, o amenajare și pentru Parcul Istrati, una care ar fi diferită de ce este în Parcul Socercam – niște ponei, de exemplu, sau un sat tradițional. Vă dau și un exemplu concret de parteneriat pe care îl putem face și pentru acest proiect pe care trebuie să-l depun până la începutul lunii martie: dacă avem de la Primărie o hârtie care să ateste că proiectul nostru este de interes local, mai primim două puncte”, declara atunci Florin Abagiu .

 

sursa foto: observatorulph.ro

(sursa foto: Facebook)